Comunicat de presă - Institutul Auschwitz pentru Prevenirea Genocidului şi a Atrocităţilor în Masă
Institutul Auschwitz pentru Prevenirea Genocidului şi a Atrocităţilor în Masă (IAPG), în parteneriat cu Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră 'Avram Iancu' din Oradea, a organizat cea de-a patra ediţie a seminarului 'Consolidarea rezilienţei democratice în zonele de frontieră în contextul unei crize globale a migraţiei'.
Evenimentul, desfăşurat între 21-22 octombrie 2024, a reunit 233 de elevi ai Şcolii 'Avram Iancu' şi continuă seria de sesiuni de formare, iniţiată în martie 2023. De la începutul programului, peste 850 de agenţi ai Poliţiei de Frontieră în formare au beneficiat de acest format educaţional unic în România.
Seminarul le-a oferit participanţilor ocazia de a dezbate subiecte de interes pentru profesia lor, precum managementul migraţiei şi protecţia drepturilor omului. Prin activităţi interactive şi studii de caz, cursanţii au fost stimulaţi să analizeze fenomenul migraţiei din perspective multiple. Sesiunile de instruire au combinat atât abordări teoretice, cât şi exerciţii practice, concentrându-se pe recunoaşterea rapidă a situaţiilor de risc şi pe intervenţia eficientă în astfel de contexte.
Un moment important al seminarului a fost exerciţiul final, inspirat din proiectul 'Oameni, nu cifre', coordonat de Institutul Auschwitz pentru Prevenirea Genocidului şi a Atrocităţilor în Masă (IAPG). În cadrul acestuia, participanţii au analizat pe baza unor portrete jurnalistice ale unor imigranţi în România diferitele motivaţii care pot duce la părăsirea ţării natale, riscurile de-a lungul călătoriei lor şi modul în care protagoniştii reportajelor au fost primiţi în România. Exerciţiul a subliniat importanţa empatiei şi a responsabilităţii colective şi individuale în gestionarea situaţiilor legate de migraţie, punând accent pe dimensiunea umană a fenomenului, nu doar pe aspectele statistice.
La finalul seminarului, cursanţii au completat evaluări anonimizate, în care şi-au exprimat aprecierea faţă de calitatea şi diversitatea informaţiilor primite. Majoritatea elevilor au subliniat că seminarul a fost util nu doar pentru înţelegerea fenomenului migraţiei, ci şi pentru dezvoltarea abilităţilor necesare în viitoarea lor carieră de agenţi ai Poliţiei de Frontieră, afirmând că l-ar recomanda şi altor colegi.
'Mi-a plăcut tare mult modul de prezentare a problemelor, care te face sa vrei să devii mai implicat. (...) Consider ca am acumulat informaţii valoroase, care îmi vor fi de folos şi care mă vor ghida în cariera mea de agent al poliţiei de frontieră'. (Evaluare anonimă)
' Cel mai mult mi-a plăcut interacţiunea dintre instructori şi noi, elevii, modul de gândire, exprimarea liberă a ideilor şi percepţia organizatorilor despre cum ar trebui să susţinem şi să arătăm empatie celor implicaţi în acest fenomen.'. (Evaluare anonimă)
'Datorită prezentărilor foarte complexe şi a instructorilor dedicaţi, consider ca am învăţat foarte multe lucruri utile care îmi vor folosi în cariera mea de poliţist. Vă mulţumesc!' (Evaluare anonimă)
Dr. Gabriela Ghindea (Directorul Programelor din Bazinul Mediteranean, Institutul Auschwitz pentru Prevenirea Genocidului şi a Atrocităţilor în Masă) a concluzionat: 'Suntem onoraţi şi încântaţi de acest proiect desfăşurat în cooperare cu Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră 'Avram Iancu'. Seminarul a devenit pe parcursul ultimilor doi ani o parte integrantă a ofertei educaţionale a Şcolii, iar noi am descoperit cu bucurie la Oradea un model de bune practici despre abordarea constructivă a unor subiecte sensibile într-un parteneriat de încredere între structuri ale statului, societatea civilă şi spaţiul academic. Sunt de acord cu doamna comisar şef de poliţie Aura Sima, Directorul adjunct pentru învăţământ al Şcolii, când aminteşte mereu participanţilor că viitorul umanităţii este în mâinile noastre!'
Despre organizatori:
Institutul Auschwitz pentru Prevenirea Genocidului şi a Atrocităţilor în Masă (IAPG) este un ONG internaţional pentru apărarea drepturilor omului care lucrează pentru a construi o lume care previne genocidul şi alte atrocităţi în masă. De la înfiinţarea sa, în 2006, IAPG a oferit programe de educaţie, formare, asistenţă tehnică şi cercetare privind prevenirea genocidului şi a atrocităţilor în masă pentru peste 11.000 de decidenţi din peste 90 de ţări. De asemenea, IAPG încurajează şi sprijină statele, societatea civilă şi reprezentanţii mediului academic să coopereze pentru prevenirea acestor crime prin intermediul unor reţele regionale şi internaţionale.
IAPG oferă programe de formare şi asistenţă tehnică direct instituţiilor de stat, cu scopul de a sprijini dezvoltarea de politici de prevenire sustenabile la nivel naţional şi în cadrul forurilor internaţionale. Institutul Auschwitz are birouri în New York (SUA), Buenos Aires (Argentina), Kampala (Uganda), Oswiecim - Auschwitz (Polonia) şi Bucureşti (România).
Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră 'Avram Iancu' - Oradea a fost înfiinţată în 1992, continuând tradiţia învăţământului de ordine publică şi siguranţă naţională, atestat în Oradea din anul 1919. Instituţie de învăţământ postliceal, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, coordonată de către Direcţia Generală Management Resurse Umane şi subordonată nemijlocit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, este singura instituţie la nivel naţional, care formează calificarea agent de poliţie de frontieră nivel 5 - Conform Cadrului European al Calificărilor pe parcursul unui proces de învăţământ de zi, cu durata de 1 an (1300 de ore de predare şi stagiu de practică), şi conform Standardului de Pregătire Profesională pentru treapta de bază a carierei poliţistului de frontieră.
Acordarea pentru şcoala orădeană de către Agenţia Europeană Frontex a statutului de Academie Parteneră şi câştigarea distincţiei 'Şcoală Europeană 2013', în urma unei competiţii organizate la nivel naţional, este o recunoaştere a valorii activităţii şi implicării acesteia, precum şi a calităţii serviciilor educaţionale.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.