Comunicat de presă - Poliţia Locală Ploieşti
Poliţia Locală Ploieşti a desfăşurat, în cursul zilei de miercuri, 23.10.2024, în intervalul orar 10.00-12.00, acţiuni specifice în perimetrul pieţei agroalimentare din centrul municipiului şi zonele adiacente, pentru combaterea faptelor antisociale, în vederea prevenirii comerţului stradal neautorizat, a cerşetoriei şi consumului de băuturi alcoolice pe domeniul public, identificarea persoanelor care depozitează sau abandonează deşeuri de orice natură în alte locuri decât cele special amenajate, pentru menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică, precum şi respectarea legislaţiei în domeniul rutier.
Poliţiştii locali cu atribuţii în domeniul comercial au verificat agenţii economici cu punct de lucru pe platoul din Piaţa Centrală, în vederea prevenirii şi combaterii actelor de comerţ ilegal.
Controalele au urmărit modul în care sunt respectate prevederile legale la comercializarea produselor agroalimentare, afişarea la loc vizibil a datelor de identificare şi a preţurilor pentru produsele expuse la vânzare, păstrarea şi comercializarea produselor în condiţii igienico-sanitare, precum şi deţinerea documentelor justificative privind provenienţa şi calitatea produselor.
Astfel, au fost efectuate verificări în cazul a 39 de agenţi economici, iar pentru abaterile de la prevederile actelor normative în domeniu, s-au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.000 lei.
În vederea combaterii fenomenului de depozitare ilegală a deşeurilor de orice natură pe domeniul public al municipiului Ploieşti, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Protecţia Mediului au desfăşurat controale privind identificarea şi sancţionarea persoanelor care încalcă prevederile legale referitoare la protecţia mediului, dar şi regulile de gospodărire a municipiului.
În urma verificărilor, poliţiştii locali au aplicat şase sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5000 lei, persoanelor care au fost depistate că au abandonat deşeuri menajere şi asimilabile acestora pe domeniul public, nerespectând menţiunile H.C.L. nr. 34/2019 referitoare la modificarea şi completarea H.C.L. nr. 218/2015 privind aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare în municipiul Ploieşti. Totodată, poliţiştii locali au atenţionat reprezentanţii societăţilor comerciale cu privire la obligativitatea pe care o au de a întreţine curăţenia în jurul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea.
De asemenea, pentru prezenţa câinilor fără stăpân, s-a transmis o adresă către Administraţia Parcului Memorial 'Constantin Stere' Bucov, în vederea capturării şi ridicării acestora de pe domeniul public al municipiului.
În timpul acţiunii, au fost identificate cinci autoturisme posibil abandonate, pentru care se vor face demersuri în vederea demarării procedurii de ridicare de pe domeniul public.
Echipajele din cadrul Serviciului Circulaţie pe Drumurile Publice au acţionat în perimetrul străzilor C.D. Gherea, General Vasile Milea, Emile Zola şi Gheorghe Lazăr, pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă semnificaţia indicatoarelor rutiere ce reglementează oprirea şi staţionarea interzisă, - potrivit menţiunilor art. 142 şi 143 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 (actualizată) referitoare la circulaţia pe drumurile publice.
Poliţiştii locali au verificat 58 conducători de autovehicule, fiind aplicate avertismente, dar şi 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 12.400 lei.
Poliţiştii locali din cadrul Serviciilor de Ordine Publică şi Intervenţie Rapidă au asigurat respectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială a ordinii şi liniştii publice, în timpul acţiunilor desfăşurate.
Asemenea acţiuni, care au rol preventiv, în special, cu scopul descurajării persoanelor care încalcă prevederile legale, se vor desfăşura periodic, atât în zona centrală, cât şi în alte zone, considerate 'puncte negre', de pe raza municipiului.
Facem precizarea că, prin acest gen de activităţi, Poliţia Locală îşi realizează atribuţiile legale, dar răspunde şi doleanţelor (sesizărilor) multiple provenite de la cetăţeni, cuantificate de-a lungul timpului. Instituţia noastră doreşte să fie un partener social al comunităţii şi să menţină un climat de siguranţă, ordine, confort şi încredere în autorităţile locale pentru toţi ploieştenii.
Vă stăm permanent la dispoziţie prin Dispeceratul instituţiei, la numerele de telefon 0244/954 şi 0244/513255, precum şi prin intermediul adresei de e-mail: [email protected].
24.10.2024
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].