Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou şi Sfântul şi Dreptul Lazăr, mărturisitori ai iubirii vindecătoare a lui Hristos

- Cuvânt către pelerini -

Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Gheorghe, Arhiepiscopul Ciprului,
Înaltpreasfinţiile Voastre,
Preasfinţiile Voastre,
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Preacuvioase Maici,
Iubiţi pelerini,

Anul 2024, proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi An comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi, ne oferă un prilej binecuvântat de a reflecta asupra darului vindecării şi îngrijirii celor suferinzi atât din punct de vedere trupesc, cât şi sufletesc. În acest context spiritual deosebit, sărbătorim hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi avem bucuria de a primi spre închinare Cinstitul Cap al Sfântului şi Dreptului Lazăr, prietenul lui Hristos, prin mila lui Dumnezeu şi cu bunăvoinţa Preafericitului Părinte Gheorghe, Arhiepiscopul Ciprului, care le-a adus spre binecuvântarea poporului român din biserica Sfântul şi Dreptul Lazăr din Larnaca, Arhiepiscopia Ciprului, acolo unde se află mormântul acestui sfânt.

Dreptmăritori creştini,

Viaţa şi faptele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfântului şi Dreptului Lazăr devin modele sfinte pentru noi, mărturisitori ai iubirii vindecătoare a lui Hristos în viaţa Bisericii şi a fiecărui credincios în parte.

Aceşti doi mari sfinţi ai Bisericii - Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou şi Sfântul şi Dreptul Lazăr - ne oferă pilde vii de compasiune, vindecare spirituală şi biruinţă asupra suferinţei şi a morţii, atât de necesare credincioşilor în aceste vremuri tot mai încărcate de suferinţă.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este el însuşi un tămăduitor fără de arginţi, oferindu-se ca rugător neîncetat pentru cei care vin la el cu credinţă. Pelerinajul la moaştele sale este un act de credinţă şi speranţă, iar binecuvântările care izvorăsc din acestea sunt mărturii ale lucrării lui Dumnezeu în lume.

De asemenea, Sfântul şi Dreptul Lazăr, cel înviat de Însuşi Mântuitorul Hristos, este un simbol puternic al biruinţei asupra morţii şi al iubirii nemărginite a lui Dumnezeu faţă de oameni. Prin minunea pe care a făcut-o, înviindu-l pe Lazăr a patra zi după moartea sa, Domnul Iisus Hristos a arătat că viaţa pământească şi viaţa cerească veşnică sunt cele mai de preţ daruri ce pot fi oferite omului. Lazăr din Betania, cel care a trecut prin moarte şi a revenit la viaţă, ne arată că iubirea lui Hristos poate învia morţii, aducând bucurie celor întristaţi, dar şi pregătire pentru învierea de obşte, de la sfârşitul veacurilor.

Învierea lui Lazăr este o icoană a învierii noastre din morţi, după cum spune troparul din Sâmbăta lui Lazăr: 'Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule'.

Tradiţia Bisericii ne spune că, după învierea sa minunată, Lazăr a devenit episcop în Cipru, slujind cu devotament Biserica timp de mai mulţi ani. Această transformare a sa, dintr-un om care a cunoscut suferinţa şi moartea într-un slujitor dedicat al lui Hristos şi al Bisericii Sale, ne inspiră să căutăm şi noi o continuă înnoire duhovnicească şi o dăruire mai profundă în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor noştri, mai ales a celor bolnavi şi suferinzi. Tradiţia potrivit căreia Sfântul şi Dreptul Lazăr a fost episcop al Ciprului este menţionată, în anul 774, într-o omilie a lui Ioan din Euboia (Evia), care spune: 'Un bătrân mi-a spus despre fericitul Lazăr, fiind informat din scrierea memoriilor sale, că, devenind episcop al insulei Cipru, a primit cununa martiriului pentru Hristos, ducându-şi la bun-sfârşit drumul şi păzind credinţa, şi acum se bucură veşnic împreună cu Hristos'. De asemenea, Sinaxarul Constantinopolitan, la data de 17 octombrie, atunci când se face pomenirea mutării moaştelor Sfântului şi Dreptului Lazăr, relatează că: 'Mişcat de o râvnă dumnezeiască, binecredinciosul împărat Leon al VI-lea cel Înţelept (886-912) a ridicat la Constantinopol o măreaţă biserică în cinstea Sfântului şi Dreptului Lazăr. Când a săvârşit lucrarea, a trimis soli să aducă trupul sfântului din Cipru, unde se afla de aproape o mie de ani, odihnind într-un coşciug (sicriu) de marmură pe care este scris: ŤLazăr, prietenul lui Hristos, (cel înviat) a patra ziť. După învierea sa, Lazăr a mai trăit încă 18 ani şi a fost numit episcop al acestei părţi a insulei Cipru de către Sfântul Apostol Petru'. Capul şi alte câteva fragmente din sfintele sale moaşte au rămas în Larnaca (numită, în acea vreme, Kition), în mormântul său. 'Trupul lui Lazăr a săvârşit o mulţime de minuni: a alungat demoni, a tămăduit o femeie cu scurgere de sânge şi a redat vederea orbilor care se ungeau cu ulei din candela ce ardea neîncetat deasupra mormântului său'4. Arethas, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, martor la evenimentul mutării la Constantinopol a unei părţi din moaştele Sfântului Lazăr, relatând acest moment într-una dintre cuvântările sale, aduce şi o serie de mărturii despre puterea şi lucrarea harică a sfintelor moaşte, spunând: 'Să ne apropiem şi noi, cei de departe, de acest preasfânt sicriu, atingându-l cu privirea ochilor, fiind acoperiţi de umbra lui şi simţind cu mirosul mireasma sfintelor moaşte. Chiar şi prin acestea harul poate fi împărtăşit, bolile pot fi alungate şi orice forţă potrivnică se îndepărtează de noi. Aminteşte-ţi de minunile lui Petru şi Pavel, unul înfăptuind lucruri uimitoare cu umbra sa, celălalt cu atingerea ştergarelor'. Acelaşi scriitor bisericesc, Arethas, aminteşte despre Dreptul Lazăr, scriind în cuvântarea sa: 'Acesta, cel chemat atunci (face aluzie la chemarea Mântuitorului ÂŤLazăre, vino afarăÂť6), acum este printre noi, adus din Cipru prin înţelepciunea împăratului. Căci trebuia, într-adevăr, trebuia să nu fim lipsiţi nici de o asemenea sfinţenie. Acesta este cel care, primul, prin voinţa Învăţătorului, a zguduit împărăţia morţii. Acesta este cel care, ca de la o nouă linie de start, a alergat din nou drumul vieţii şi, după cum se spune, a ajuns iarăşi la popasul vieţii prezente, iar după mai mulţi ani s-a mutat către Învăţătorul şi Prietenul său (căci dorul său era să fie împreună cu Cel care îl iubea) şi va veni din nou cu El'.

Din textul Evangheliei după Ioan în care se relatează Învierea lui Lazăr, suntem încredinţaţi că Domnul Iisus Hristos este împreună pelerin cu noi pe calea Învierii, deoarece El Însuşi a spus Martei, sora lui Lazăr: 'Eu sunt Învierea şi Viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi' (Ioan 11, 25). Imnografia Bisericii aprofundează această mărturisire importantă, subliniată de Evanghelistul Ioan, spunând: 'Precum ai zis, Doamne, Martei: Eu sunt Învierea!, cu lucrul ai plinit cuvântul, chemând pe Lazăr din iad; şi pe mine, cel omorât de patimi, Te rog, înviază-mă, Iubitorule de oameni, rogu-mă, ca un îndurat'8. Prin învierea de obşte, creştinii primesc viaţa veşnică pentru suflet şi pentru trup. În acest sens, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: 'Viaţa cea veşnică este rodul şi încununarea credinţei în Hristos, şi aceasta nu vine altfel sufletului omenesc. Căci dacă toţi înviem pentru Hristos, toţi înviem în Hristos. Iar viaţa adevărată nu este decât a vieţui fără sfârşit în fericire'.

Iubiţi pelerini,

În încheiere, ne rugăm ca Domnul nostru Iisus Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, prin mijlocirile Maicii Sale, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfântului şi Dreptului Lazăr, precum şi ale tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi, să vă dăruiască tuturor sănătate trupească şi sufletească, ajutor în încercări şi bucurie în credinţă, spre slava Preasfintei Treimi, spre bucuria sfinţilor şi spre dobândirea mântuirii! Amin.

Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Afisari: 25