Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naţionale
Secretarul de stat Eduard Bachide a participat joi, 24 octombrie, la ceremonia de depunere a jurământului de credinţă faţă de ţară de către cei zece studenţi care alcătuiesc prima serie de medicină militară înfiinţată, în acest an, la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea.
Cu această ocazie, secretarul de stat a transmis mulţumiri din partea ministrului apărării naţionale, Angel Tîlvăr, conducerii Universităţii din Oradea şi, în special, celei a Facultăţii de Medicină şi Farmacie, pentru susţinerea eforturilor de pregătire a medicilor militari reiterând, totodată, importanţa acordată de către Ministerul Apărării Naţionale profesiei de medic prin suplimentarea semnificativă a numărului de locuri puse la dispoziţia tinerilor care aleg această nobilă meserie.
Ceremonia a avut loc în contextul manifestărilor organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, la 25 octombrie, zi în care cinstim eroismul şi jertfele celor aflaţi sub arme, de-a lungul timpului, pentru păstrarea unităţii naţionale şi a independenţei statului român.
În prezent, aproximativ 600 de studenţi frecventează cursurile facultăţilor de medicină şi farmacie din Bucureşti, Târgu Mureş şi Oradea, care, la finalul perioadei de pregătire, vor încadra posturi în sistemul medical coordonat de Ministerul Apărării Naţionale.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].