logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara

Doi cetăţeni români cercetaţi pentru trafic de migranţi după ce au fost depistaţi transportând şapte nepalezi

* Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au depistat în urma unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, într-o autoutilitară, şapte cetăţeni din Nepal.

* Şoferul şi pasagerul sunt cercetaţi pentru infracţiunea de trafic de migranţi,

În data de 22 octombrie 2024, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au desfăşurat o acţiune specifică pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, în zona de competenţă.

Astfel, la ora 23.15, aceştia au oprit pentru verificări, în localitatea Cărpiniş, pe drumul 59A, o autoutilitară condusă de un cetăţean român, având ca pasager un alt conaţional.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, în compartimentul marfă al autoutilitarei au fost depistate şapte cetăţeni străini - şase bărbaţi şi o femeie. Aceştia, împreună cu cei doi cetăţeni români, au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări.

Verificările preliminare au relevat că persoanele depistate ascunse sunt cetăţeni nepalezi, cu vârste cuprinse între 24 şi 42 de ani, intraţi legal pe teritoriul României.

În continuare, cercetările sunt desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Pe numele şoferului şi pasagerului, Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, în baza materialului probator, a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Afisari: 17

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.