Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române
În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 24 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, au pus în executare 23 de mandate de percheziţie domiciliară, emise în 8 dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de evaziune fiscală.
Percheziţiile se desfăşoară în judeţele Timiş (19), Caraş-Severin (2), Hunedoara (1) şi în Bucureşti (1).
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2022 - 2024, 14 persoane, în calitate de reprezentanţi în drept sau în fapt ai unor societăţi comerciale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în mod repetat, ar fi reţinut şi nu ar fi virat către organul fiscal competent contribuţiile sau ar fi virat parţial sumele reţinute pentru salariile şi veniturile asimilate acestora (impozite şi contribuţii sociale), creând astfel un prejudiciu bugetului general consolidat al statului.
Din primele cercetări a rezultat faptul că prejudiciile cauzate de infracţiunile economico-financiare ce fac obiectul acţiunilor desfăşurate depăşesc 8.345.000 de lei, plus dobânzi şi penalităţi.
Totodată, în urma acţiunilor desfăşurate au fost instituite sechestre asiguratorii asupra bunurilor persoanelor fizice şi juridice, în valoare de aproximativ 6.5 milioane de lei.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].