logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune - APAA

Afecţiunea de care suferă aproximativ 10% din români

Şase informaţii pe care nu le ştiai despre dermatita atopică

Dermatita atopică este o afecţiune cronică dermatologică. Prin manifestările de la nivelul pielii: usturime, roşeaţă, senzaţie de mâncărime, afectează activitatea cotidiană şi calitatea vieţii pacientului, conducând uneori la anixetate şi chiar la depresie.

Iată şase efecte ale dermatitei atopice care e bine să fie cunoscute pentru a înţelege mai bine această afecţiune şi pe cei care o au:

1. Din cauza mecanismului de producere a inflamaţiei de tip 2, care este caracteristică dermatitei atopice, există un risc important ca o persoană care suferă de dermatită atopică să dezvolte şi alte afecţiuni precum astm bronşic şi/sau rinită alergică.

2. 9,41% din populaţia României suferă de dermatită atopică, conform unui studiu de prevalenţă realizat în anul 2022 de către Societatea Română de Dermatologie*

3. În România, dermatita atopică vine cu anumite costuri importante pentru pacient: 447 eur/persoană adultă anual şi 290 eur/pacient anual în cazul copiilor. Costul total anual este 64.557.466 eur (32.983.498 EUR pentru adulţi şi 31.573.968 EUR pentru copii), bani cheltuiţi direct din buzunar de către pacienţi. **

4. Datele culese în anul 2022 pentru măsurarea 'Poverii Economice a Dermatitei Atopice în România' arată că 40,7 % dintre pacienţii cu forma moderată nu au întotdeauna sub control simptomele dermatitei atopice şi nu gestionează boala aşa cum ar trebui.**

5. Peste 63% dintre adulţii cu vârsta cuprinsă între 26-75 de ani, spun că au probleme privind îngrijirea personală şi rutina de igienă zilnică, iar 65 % menţionează disconfort cauzat de pruritul persistent.**

6. Din păcate peste 73% din adulţii tineri experimentează stări de anxietate şi depresie pe fondul dermatitei atopice, cauzate atât de modului în care sunt priviţi de către cei de jur, cât şi de limitările impuse de boală, inclusiv prin auto-izolare şi absenţa socializării. Persoanele cu dermatită atopică severă pot evita interacţiunile sociale din cauza simptomelor fizice (mâncărime, piele inflamată) sau aspectului pielii. Izolarea voluntară creşte riscul de depresie, iar lipsa sprijinului social poate accentua sentimentul de singurătate.

Concluziile sunt clare, pacienţii cu dermatită atopică au nevoie de sprijin pentru a despăşi problemele ridicate de boală, dar şi modul în care sunt priviţi de către cei de lângă ei: familie, prieteni, colegii de serviciu, etc.

Pentru a veni în sprijinul persoanele cu dermatită atopică şi a creşte gradul de conştientizare a problemelor cu care se confruntă, APAA lanzează campania 'Simte Dermatita Atopică. Îmbracă haina empatiei!'. În campanie invităm oamenii sănătoşi să experimenteze simptomele dermatitei atopice prin probarea de produse realizate din lână ţurcană. Tricotajele din lână ţurcană purtate direct pe piele induc acea senzaţie de usturime, mâncărime şi roşeaţă a pielii, asemănătoare cu manifestările dermatitei atopice.

Campania se desfăşoară pe reţelele sociale APAA, în perioada octombrie - decembrie 2024.

Vă invităm şi pe voi să realizaţi filmuleţe şi fotografii de susţinere şi încurajare pentru persoanele diagnosticate cu dermatită atopică şi să le postaţi pe reţelele sociale folosind hashtagurile #NuSuntSingurcuDermatita, #SimteDermatita. Dacă vreţi să probaţi tricotajele din lână ţurcană, vă rugăm să ne trimiteţi un mesaj la adresa de email: [email protected].

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune - A.P.A.A. s-a înfiinţat pentru a oferi suport persoanelor şi familiilor celor afectaţi de bolile autoimune. Principalele obiective ale Asociaţiei sunt: reintegrarea socială şi profesională a pacienţilor cu afecţiuni autoimune, consilierea de specialitate a pacienţilor şi familiilor lor, precum şi impulsionarea responsabilizării structurilor guvernamentale în problematica acestor boli. Pentru mai multe informaţii despre APAA vizitaţi: www.apaa.ro şi pagina de Facebook a asociaţiei.

Referinţe:

* Studiu de prevalenţă a dermatiei atopice realizat în anul 2022 de către Societatea Română de Dermatologie

** Studiu privind povara economică a dermatitei atopice în România realizat în anul 2022 de către Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune - APAA

Această campanie este realizată cu sprijinul AbbVie şi Pfizer.
Afisari: 20

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].