Comunicat de presă - Romfilatelia
Romfilatelia, introduce în circulaţie, joi, 24 octombrie a.c. o emisiune culturală aniversară 'Mitropolitul Dosoftei. 400 ani de la naştere', compusă din o marcă poştală, o coliţă filatelică dantelată şi un plic 'prima zi'.
Marele teolog şi cărturar care a adus limba română în Sfântul Altar, Mitropolitul Dosoftei, s-a născut în fosta Cetate de Scaun a Sucevei la 26 octombrie 1624 în familia Barilă, înrudită cu familii româneşti din Transilvania şi ţinuturile Liovului. La botez a primit numele de Dimitrie.
A învăţat carte de la dascăli moldoveni şi la Şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dovedind multă râvnă pentru învăţămintele Părinţilor Bisericii este călugărit, la mănăstirea Probota, la anul 1649 cu numele de monah Dosoftei. Autoritatea căpătată prin modul său de vieţuire în comunitatea mănăstirii îi conferă un prestigiu care-i oferă prilejul de a accede în ierarhia bisericii. În anul 1658 este episcop de Huşi, mai apoi al Romanului, după care în 1671 este ales mitropolit al Moldovei.
Relaţiile foarte bune cu patriarhul Moscovei, i-au permis să aducă la Mitropolia din Iaşi mijloacele tipografice necesare cu care a tipărit în limba română principalele cărţi liturgice, unele traduse de el însuşi. A fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică.
Cea mai importantă lucrare a mitropolitului Dosoftei al Moldovei este Psaltirea în versuri (1673), a cărei traducere îl consacră drept cel 'dintâi poet român'.
Alături de Dimitrie Cantemir, a fost unul din marii cărturari ai Moldovei şi ai întregului spaţiu românesc. Biserica Ortodoxă Română i-a oferit o mare şi meritată cinstire: canonizarea în 14 octombrie 2005 a Mitropolitului Dosoftei, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, trecându-l în rândul Sfinţilor Bisericii, cu data de prăznuire pe 13 decembrie.
Mitropolitul Dosoftei este cel care a inserat credinţa ortodoxă în elita cultelor europene. Este recunoscut ca fiind primul traducător al cărţilor de slujbă religioasă în limba română.
Casa în care a locuit la Iaşi, aflată în vecinătatea Bisericii 'Sf. Nicolae Domnesc', ctitoria Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, este cunoscută ca Muzeul 'Sfântul Ierarh Dosoftei - Mitropolitul'.
O statuie de bronz, omagiu adus în urmă cu aproape 50 de ani, veghează intrarea muzeului, înfăţişându-l pe marele cărturar într-o ipostază care îndeamnă la meditaţie, scriere şi lectură.
Romfilatelia mulţumeşte Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, reprezentanţilor Bibliotecii Academiei Române, Arhivelor Naţionale ale României şi Muzeului Naţional al Literaturii Române pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
Emisiunea este disponibilă de joi, 24 octombrie a.c., în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara precum şi în magazinul nostru online.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].