logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Poliţia Locală Timişoara

Comunicat 23.10.2024

Atenţie, nu doar vânzarea, ci şi deţinerea de ţigări fără timbru se sancţionează! Poliţiştii locali au depistat două persoane care aveau asupra lor astfel de produse cumpărate

Poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Poliţia Pieţelor au organizat, în cursul zilei de ieri, o acţiune în zona Pieţei Iosefin, unde existau suspiciuni că unele persoane comercializează produse supuse accizării, respectiv ţigări fără timbru. Aici au fost depistate, în cadrul acţiunilor trecute, persoane care vindeau ţigări şi alcool netimbrate. În urma verificărilor efectuate în cursul zilei de ieri au fost depistate două femei care aveau asupra lor pachete de ţigări din aceeaşi categorie, dar acestea au cumpărat produsele de la persoane despre care au refuzat să ofere relaţii. Femeile au fost sancţionate la rândul lor, cu avertisment însă, conform Legii 227/2015 - Codul Fiscal, luându-se măsura complementară de confiscare a ţigărilor nemarcate. Trebuie menţionat faptul că, potrivit actului normativ amintit, atât punerea în vânzare, cât şi deţinerea de astfel de produse se sancţionează drastic, amenzile ajungând la 20.000 de lei. Poliţia Locală Timişoara atrage atenţia celor care vor să cumpere ţigări sau alcool netimbrate că riscă la rândul lor amenzi usturătoare dacă sunt prinşi în această situaţie. Recomandăm să nu alimenteze comerţul ilegal cu produse de acest gen, cu atât mai mult cu cât aspectele prezentate continuă să rămână în atenţia poliţiştilor locali şi în perioada următoare.

COMPARTIMENT RELAŢII PUBLICE
Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].