Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Secretarul de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca a avut marţi, 22 octombrie 2024, o întrevedere cu preşedintele Serviciului de Stat al Ucrainei pentru Etnopolitică şi Libertatea de Conştiinţă, Viktor Yelenski, aflat în vizită la Bucureşti.
Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii privind cooperarea în vederea respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din cele două state, cu accent asupra dreptului la educaţie şi a exercitării libertăţii religioase.
Secretarul de stat Ana Tinca a menţionat progresele înregistrate de Ucraina în ceea ce priveşte asigurarea respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. A arătat că protejarea dreptului la educaţie, precum şi la exercitarea serviciului religios în limba maternă reprezintă un drept fundamental. A solicitat continuarea implicării constructive a autorităţilor de resort din Ucraina pentru soluţionarea unor probleme specifice semnalate de comunitatea românească din Ucraina, cu luarea în considerare a intereselor acesteia, făcând referire, în context, şi la evoluţiile consemnate în cazul Capelei Metropolitane din Cernăuţi
A fost convenită menţinerea unui dialog constant şi aplicat pe toate subiectele de interes, în vederea identificării de soluţii în beneficiul minorităţii române din Ucraina.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].