Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Secretarul de stat pentru relaţii interinstituţionale şi cooperare pentru dezvoltare Janina Sitaru a primit marţi, 22 octombrie 2024, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură din Paris, certificatele de înscriere a Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor', realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu şi a Frontierelor Imperiului Roman - Dacia, în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Documentele au fost înmânate, în cadrul unei ceremonii oficiale, de către directorul Centrului Patrimoniului Mondial, Lazare Eloundou Assomo, în prezenţa ambasadoarei României pe lângă UNESCO, Simona-Mirela Miculescu. La 27 iulie 2024, în cadrul celei de-a 46-a Sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, care s-a desfăşurat la New Delhi, India, a fost adoptată decizia privind înscrierea elementelor în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
În cadrul ceremoniei, demnitarul român a apreciat recunoaşterea valorii universale excepţionale a celor două situri şi angajamentul autorităţilor române pentru protecţia şi conservarea corespunzătoare a patrimoniului cultural înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
'De-a lungul celor 68 de ani de apartenenţă, prezenţa românească în cadrul UNESCO a fost în continuă creştere şi diversificare, iar înscrierea celor două elemente, Ansamblul Monumental 'Calea Eroilor', după trei decenii de aşteptare, şi Frontierele Imperiului Roman - Dacia în Lista Patrimoniului Mondial reprezintă un moment istoric pentru România şi o recunoaştere a eforturilor susţinute depuse de toate părţile implicate. Pe lângă creşterea gradului de conştientizare la nivelul publicului cu privire la valoarea acestor elemente, înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial poate aduce beneficii şi în plan economic, la nivel local şi regional, inclusiv prin stimularea dezvoltării turismului', a declarat Janina Sitaru.
De asemenea, secretarul de stat a participat miercuri, 23 octombrie 2024, la reuniunea plenară de închidere a celei de-a 220-a sesiuni a Consiliului Executiv al UNESCO, for decizional la care România şi-a depus candidatura pentru un mandat de membru în perioada 2025 - 2029.
Informaţii suplimentare:
Înfiinţată la data de 16 noiembrie 1945 ca instituţie specializată ONU, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) are un rol strategic în atingerea obiectivelor principale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite în domeniul educaţiei, ştiinţei şi culturii, în vederea consolidării cooperării internaţionale, respectării drepturilor fundamentale ale omului, fără restricţii de rasă, sex, limbă sau religie.
Începând de la data aderării sale la UNESCO (27 iulie 1956), România este membru activ al tuturor celor şapte convenţii culturale UNESCO şi participă la toate reuniunile organismelor subsidiare ale UNESCO. În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcţionează Delegaţia Permanentă a României pe lângă UNESCO (Paris), care asigură legătura dintre UNESCO şi instituţiile naţionale cu responsabilităţi directe în problematica protejării patrimoniului.
Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relaţii cu Mass-media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].