Comunicat de presă - Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru
Comuna Biertan a semnat cel de-al patrulea contract de finanţare nerambursabilă prin Programul 'Regiunea Centru ' cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională CENTRU, în vederea implementării proiectului: 'Reabilitarea, amenajarea şi îmbunătăţirea funcţională a unităţii şcolare primare şi preşcolare din satul Richiş, comuna Biertan, judeţul Sibiu'. Aceasta este o nouă iniţiativă pentru modernizarea infrastructurii educaţionale şi creşterea eficienţei energetice în unităţile şcolare din comună, valoarea totală a cererii de finanţare fiind de 8.878.976,20 lei, din care 8.347.336 lei reprezintă finanţare nerambursabilă, completată de bugetul local cu 531.640,2 lei.
Proiectul, care se va desfăşura pe parcursul a 38 de luni (din octombrie 2024 - până în decembrie 2027), urmăreşte îmbunătăţirea semnificativă a eficienţei energetice a clădirii, reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi modernizarea infrastructurii educaţionale în cadrul unităţii de învăţământ primar şi preşcolar din satul Richiş. Printre măsurile care vor contribui la atingerea acestor obiective se numără termoizolarea planşeelor, recondiţionarea ferestrelor cu geamuri termoizolante tratate şi instalarea unui sistem de producere a energiei regenerabile prin montarea a 66 de panouri fotovoltaice. De asemenea, sistemul de încălzire va fi modernizat prin instalarea unei pompe de căldură aer-apă de 80 kW şi a unui boiler electric pentru apa caldă de consum. Refacerea distribuţiei termice şi montarea de ventiloconvectoare eficiente vor contribui la un mediu mai confortabil pentru elevi şi personal. Alături de aceste măsuri, vor fi realizate lucrări de modernizare a sistemului electric, cu introducerea iluminatului ecologic LED şi echiparea cu senzori de mişcare pentru eficientizarea consumului de energie. De asemenea, va fi implementat un sistem de management energetic integrat (BMS) pentru gestionarea inteligentă a resurselor. Modernizarea instalaţiilor sanitare, atât pentru apă, cât şi pentru canalizare precum şi instalarea de sisteme pentru prevenirea incendiilor şi a efracţiilor vor contribui la siguranţa clădirii. Activităţile auxiliare care sprijină implementarea proiectului includ tratarea ascensiunii capilare prin injecţii şi tencuieli antiigrasie, izolarea hidrofugă a subsolului şi refacerea trotuarelor exterioare, ceea ce va asigura o protecţie suplimentară a clădirii. Vor fi realizate compartimentări nestructurale pentru optimizarea funcţionalităţii, iar elementele deteriorate ale faţadei vor fi reparate. De asemenea, vor fi executate lucrări de renovare interioară şi exterioară, inclusiv zugrăveli, instalarea de pardoseli noi şi modernizarea instalaţiilor electrice şi sanitare. Un aspect important al proiectului este şi accesibilizarea clădirii, prin construirea unei rampe pentru persoanele cu dizabilităţi şi instalarea unui lift special destinat acestora. În plus, se va realiza evacuarea molozului, ignifugarea plafoanelor din lemn şi reparaţii la elementele de construcţie care prezintă pericol de desprindere.
'Acest proiect reprezintă un nou pas semnificativ în activitatea edililor din Biertan pentru dezvoltarea durabilă şi modernizarea infrastructurii educaţionale. ADR Centru este dedicată susţinerii investiţiilor care vizează educaţia şi protecţia mediului, considerându-le elemente esenţiale pentru un viitor prosper al comunităţilor locale. Prin reabilitarea acestei unităţi şcolare, nu doar că îmbunătăţim condiţiile de studiu şi oferim elevilor un mediu modern şi sigur, dar contribuim şi la protejarea mediului înconjurător. Reducerea consumului energetic şi a emisiilor de carbon sunt obiective cruciale în contextul schimbărilor climatice, iar acest proiect răspunde direct acestor provocări. Mai mult decât atât, acest demers se înscrie într-o viziune mai amplă de dezvoltare locală, fiind complementar cu alte proiecte majore de reabilitare, cum ar fi cel al sitului UNESCO din Biertan şi cu celelate proiecte de modernizare a unităţilor de învăţământ din comună. Astfel doar pentru reabilitarea energetică a clădirilor destinate educaţiei în Biertan, se investesc aproape 7,5 milioane euro', a declarat Directorul general ADR Centru , domnul Simion Creţu.
Prin implementarea acestui proiect, se urmăreşte reducerea consumului de energie primară şi a emisiilor de CO cu peste 60% în această clădire publică. Proiectul se integrează într-o strategie mai amplă de dezvoltare durabilă a comunei Biertan, având un rol esenţial în regenerarea patrimoniului local şi în punerea în valoare a clădirilor de importanţă istorică. Clădirea şcolii primare din Richiş, construită la sfârşitul secolului XIX, face parte din patrimoniul arhitectural al comunei, iar reabilitarea acesteia va contribui la creşterea atractivităţii turistice şi culturale a zonei, situată în proximitatea Bisericii Evanghelice Fortificate Richiş, un sit de patrimoniu naţional.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.