logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timişoara

EDEN 2024 Research Workshop & PhD Schools' Masterclass la UPT: zeci de lucrări, sute de participanţi din 15 ţări

Zeci de cercetători din 15 ţări au prezentat, la Universitatea Politehnica Timişoara, peste 50 de lucrări ştiinţifice pe tema tehnologiilor emergente, precum şi a oportunităţilor în educaţie şi cercetare. Timp de trei zile, în perioada 16-18 octombrie 2024, conferinţa EDEN 2024 Research Workshop & PhD Schools' Masterclass în Timişoara, organizată de Departamentul de ID/IFR şi Educaţie Digitală UPT, împreună cu European Distance and e-Learning Network EDEN, a reunit peste 300 de participanţi, atât fizic, cât şi online, în cadrul sesiunilor plenare cu invitaţi keynote precum Teemu Roos, creatorul principal al cursului online Elements of AI, cu peste 1,4 milioane de utilizatori, clasificat drept cel mai bun curs online MOOC de informatică din lume, şi Carmen Holotescu, expert de talie mondială în implementarea blockchain în educaţie, dar şi în cadrul unei dezbateri susţinute de experţi de top, privind practicile emergente în cercetare.

PhD Schools' Masterclass

Prima zi a evenimentului a debutat cu o sesiune de Masterclass la care au participat zeci de studenţi doctoranzi din 5 ţări, asistând la prezentări interesante, fizic şi online şi discuţii şi mentorat pe teme precum metode de cercetare pentru studenţii la doctorat, utilizarea şi influenţa inteligenţei artificiale în cercetare, precum şi relaţia dintre studenţii doctoranzi şi coordonatorii acestora.

Keynote Teemu Roos, despre Educaţia tehnologică pentru generaţia IA

Sesiunea plenară de deschidere a conferinţei a avut loc joi, 17 octombrie şi a reunit peste 150 de participanţi, atât în sala Auditorium, cât şi online, prin Zoom şi Facebook. În deschiderea evenimentului au luat cuvântul rectorul UPT, conf. univ. dr. Florin Drăgan, dr. Joseph M. Duart, preşedinte al organizaţiei EDEN în perioada 2021-2024 şi dr. Diana Andone, directorul DeL UPT, într-o sesiune prezidată de Wim Van Petegem, KU Leuven şi preşedintele European Distance and e-Learning Network EDEN.

Unul din cele mai aşteptate momente ale evenimentului a fost prezentarea invitatului keynote, Profesor Teemu Roos, Universitatea din Helsinki, creatorul principal al cursului online Elements of AI, cu peste 1,4 milioane de utilizatori, clasificat drept cel mai bun curs online MOOC de informatică din lume, care a ţinut o prezentare despre utilizarea şi înţelegerea modalităţilor de funcţionare a inteligenţei artificiale, precum şi a resurselor disponibile pentru alfabetizarea publicului general în utilizarea şi capacităţile IA. După prezentare, Roos a răspuns la o serie de întrebări adresate de către public, atât din sală, cât şi online, în cadrul unei sesiuni de Q&A.

Panel de discuţii cu experţi de top

O sesiune plenară care a adunat peste 100 de participanţi, online şi fizic, a fost Panelul de discuţii 'Cele mai bune practici emergente în metodele de cercetare', sesiune în cadrul căreia, prof. Wim Van Petegem, dr.ing. Diana Andone, conf.dr.ing. Silviu Vert, conf. Antonella Poce, prof. Albert Sangra Morer au schimbat idei şi exemple de practici în metodele de cercetare din propria experienţă, într-o discuţie moderată de prof.dr.ing. Radu Vasiu.

Prof. Carmen Holotescu, despre blockchain în educaţie

Invitatul Keynote de vineri, prof. Carmen Holotescu - rector la Universitatea 'Ioan Slavici' Timişoara a împărtăşit experienţa sa vastă în domeniul educaţiei deschise şi al tehnologiilor blockchain. Prezentarea sa a evidenţiat evoluţia tehnologiilor digitale în România, ilustrând modul în care blockchain poate remodela cadrele educaţionale, oferind exemple de proiecte şi practici din implicarea UPT în implementarea acestor tehnologii.

10 lucrări ştiinţifice publicate de echipa DeL

Conferinţa a colectat 79 de lucrări, din care 47 lucrări finale, redactate în jurul temei 'Tehnologii emergente, provocări şi oportunităţi în educaţie şi cercetare', din care un număr de 10 lucrări ştiinţifice au fost publicate de către membri echipei Departamentului de ID/IFR şi e-Learning.

Cea mai bună lucrare

Procesul de selecţie a fost susţinut de Catedra UNESCO în Educaţie şi Tehnologie pentru Schimbări Sociale de la UOC, prin intermediul juriului, aprobat de Consiliul de Administraţie al EDEN DLE. Membrii juriului din acest an au fost: Christian-Andreas Schumann, (Preşedintele juriului), conf. Vlad Mihăescu (UPT) şi Elsebeth Korsgaard Sorensen. După o primă preselecţie, au fost selectate 6 lucrări finaliste - 2 din aceastea aparţinând echipei DeL.

După ce au analizat toate lucrările depuse la Conferinţă, membrii juriului au votat în unanimitate acordarea titlului de 'Cea mai bună lucrare' lui Daniel Dominguez şi Ines Gil-Jaurena (Universidad Nacional de EducaciĂłn a Distancia, UNED, Spania): 'Adaptarea elevilor la evaluarea digitală în învăţarea online'.

Cea de-a 13-a ediţie EDEN 2024 Research Workshop & PhD Schools' Masterclass de la Timişoara şi-a propus să ofere o explorare cuprinzătoare a celor mai recente progrese şi provocări în domeniul tehnologiei educaţionale, cu un accent special pe integrarea inteligenţei artificiale în educaţie, alianţele universitare europene şi rolul acestora în cercetare şi educaţie digitală, conceptul în plină dezvoltare de micro educaţie şi microcredite, precum şi aplicarea tehnologiilor AR/VR în mediul educaţional.

Următoarea conferinţă EDEN Annual Conference, va avea loc în perioada 15-17 iunie 2025, în Bologna, Italia.
Afisari: 7

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].