logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Teatrul Dramatic Fani Tardini

Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' prezintă spectacolul BUJOR în Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti

Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' Galaţi prezintă spectacolul premiat BUJOR în Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, secţiunea FNT educaţional.

Reprezentaţia va avea loc joi 24 octombrie 2024, la ora 17:00, Teatrul Excelsior, Sala Ion Luchian, şi se va juca cu casa închisă, biletele fiind epuizate.

PREMII:
Premiul pentru cea mai bună regie - Leta Popescu pentru spectacolul 'Bujor', la Festivalul de regie 'Cătălina Buzoianu', 2024;
Premiul pentru cel mai bun actor - Vlad Volf pentru rolul 'Bujor', Învăţătorul, la Festivalul de regie 'Cătălina Buzoianu', 2024.

BUJOR este al doilea spectacol pe care cunoscuta regizoare de teatru contemporan Leta Popescu, originară din Galaţi, îl montează la Teatrul Dramatic 'Fani Tardini', în cadrul Proiect 9.Teatru românesc contemporan şi totodată, spectacolul cu numărul şase din acest proiect.

Textul acestui spectacol, semnat de Doru Vatavului, un tânăr autor dramatic, este scris special pentru trupa Teatrului Dramatic 'Fani Tardini' Galaţi, iar cei 8 actori din distribuţie sunt puşi în valoare de regizoarea Leta Popescu.

Povestea domnului învăţător BUJOR este o poveste a anilor 2000 care ne vorbeşte, fără inhibiţii sau încrâncenare, despre relaţiile interumane, despre consecinţe, despre iubire, într-o societate patriarhală unde subiecte ca intimitatea şi educaţia sexuală sunt încă tabu, într-o societate în care mediul online ne-a acaparat, iar în tot acest timp copiii noştri se transformă în adolescenţi, mult mai devreme decât realizăm.

Personajul prinicipal, Bujor - învăţătorul, este interpretat de Vlad Volf, Ştefan Forir îl interpretează pe Ion - tatăl alfa, Ciprian Braşoveanu îi dă viaţă lui Ionuţ - tatăl beta, Darius - tatăl informat este interpretat de Vlad Ajder, Miki - mama şefă este jucată de actriţa Elena Ghinea, Petronela Buda o interpretează pe Cristina - mama singură, Laura - mama sfântă este interpretată de Flavia Călin, iar Maria Niţă, cea mai tânără actriţă din echipa teatrului Dramatic 'Fani Tardini', o interpretează pe Simona - mama precaută.

'Tema din spectacolul BUJOR este una delicată şi anume: Cum putem vorbi despre educaţia sexuală în şcoli? Cred că aici avem cu toţii experienţe, mai ales la nivelul primelor lecţii pe care le-am primit în acest sens în şcoală, adică nicio lecţie. Spre deosebire de Vrabia, în Bujor nu sunt poveştile mele. Sunt poveşti pe care Doru Vatavului le-a colectat din memoria lui, din discuţiile pe care le-am avut împreună, dar şi din articole de presă. Spectacolul Bujor, într-un final, ajunge să vorbească şi despre conflictul de a discuta sau nu, în şcoli, despre alte orientări sexuale, iar Doru a făcut o cercetare serioasă pe această problematică şi sunt câteva puncte în acest spectacol, de la ştiri la noi pe scenă, pe care spectatorii o să le regăsească. Încercăm, prin acest spectacol, să aducem o schimbare, să facem un pas, pentru că eu cred că teatrul are şi o valenţă educativă, este un instrument de dialog şi cred că putem comunica despre aceste subiecte cu foarte multă atenţie şi tandreţe, două ingrediente pe care noi le şi presărăm în spectacolul nostru', declară regizoarea Leta Popescu.

Regia: Leta Popescu
Scenografia: Bogdan Spătaru
Spectacolul nu este recomandat minorilor sub 16 ani.

Festivalul Naţional de Teatru - Ediţia a 34-a a Festivalului Naţional de Teatru (18 - 27 octombrie 2024). Programul evenimentelor din Festival poate fi consultat pe https://fnt.ro/2024/program-20-oct/
Afisari: 28

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.