logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanţa

INFORMARE PUBLICĂ

Campanie preventiv-informativă privind lucrările pe domeniul public

Până la data de 1 noiembrie 2024, Direcţia Generală Poliţia Locală Constanţa desfăşoară o campanie de informare şi prevenire, având ca scop clarificarea şi aducerea în atenţia operatorilor economici şi persoanelor fizice a prevederilor Hotărârii Consiliului Local (HCL) nr. 433/2024. Aceasta stabileşte normele care reglementează execuţia lucrărilor tehnico-edilitare pe domeniul public şi/sau privat al municipiului Constanţa.

Obligaţiile principale revin persoanelor fizice, juridice şi deţinătorilor de reţele în ceea ce priveşte execuţia tuturor lucrărilor de întreţinere, supraveghere, reparaţii, avarii şi intervenţii planificate, precum construirea şi reabilitarea reţelelor tehnico-edilitare, branşamentele şi racordurile.

Nerespectarea acestor obligaţii poate atrage sancţiuni contravenţionale, cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei, precum şi interdicţia de a desfăşura lucrări pe domeniul public timp de un an, conform HCL nr. 433/2024.

Obligaţii esenţiale:
- Delimitarea clară a perimetrului lucrărilor şi respectarea acestuia conform autorizaţiei de construire;
- Obţinerea acordului pentru restricţionarea traficului de la administratorul drumului, în cazul în care lucrările afectează circulaţia;
- Încărcarea locaţiei exacte a lucrărilor în aplicaţiile Google Maps şi Waze;
- Menţinerea sistemelor de dirijare a circulaţiei şi asigurarea condiţiilor optime pentru traficul rutier şi pietonal;
- Utilizarea maşinilor speciale pentru tăiat beton/asfalt, echipate corespunzător, pentru a nu deteriora structura drumurilor;
- Semnalizarea corespunzătoare a punctelor de lucru, inclusiv cu balize şi indicatoare reflectorizante, pentru prevenirea accidentelor;
- Folosirea indicatoarelor rutiere temporare conform standardelor în vigoare (SR 1848/1-2011);
- Evitarea dezafectării instalaţiilor edilitare şi prevenirea acoperirii acestora prin asfaltare sau betonare;
- Montarea de panouri informative la toate punctele de lucru, cu detalii precum numele lucrării, beneficiarul, proiectantul, constructorul, datele de contact şi autorizaţia de construcţie;
- Efectuarea testelor de laborator pentru verificarea calităţii materialelor şi a gradului de compactare;
- Asigurarea echipamentului de protecţie adecvat pentru lucrători, conform normelor de protecţia muncii;
- Permisiunea controlului din partea autorităţilor competente şi prezenţa documentelor necesare la faţa locului pe durata lucrărilor;
- Asigurarea unui personal desemnat, echipat corespunzător, pentru dirijarea traficului în timpul intervenţiilor pe domeniul public.

Aceste reglementări se aplică pentru toate tipurile de lucrări pe domeniul public şi/sau privat al municipiului Constanţa, inclusiv cele aflate în garanţie după reabilitare sau modernizare.

Respectarea acestor norme este esenţială pentru asigurarea siguranţei şi bunei desfăşurări a lucrărilor.

Rugăm atât persoanele fizice, cât şi cele juridice să respecte prevederile acestui regulament.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi site-ul www.primaria-constanta.ro, secţiunea 'Despre instituţie' - 'Consiliul Local' - 'Proiecte de hotărâri'.
Afisari: 30

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.