Comunicat de presă - Poliţia Română
Din cercetările desfăşurate a reieşit faptul că o femeie, din Timişoara ar fi exercitat profesia de medic, efectuând intervenţii de estetică, remodelare şi întreţinere corporală, fără a fi autorizată în acest sens.
În fapt, într-un spaţiu neautorizat şi neadecvat, aceasta ar fi efectuat tratamente de rejuvenare cu fillere (acid hialuronic), toxină botulinică (botox), mezoterapie, topire de grăsime cu diferite substanţe speciale, pentru care legea prevede calitatea de medic cumulată cu o competenţă specială recunoscută, femeia neavând absolvită nicio facultate de medicină şi nefiind activă în niciun colegiu al medicilor din România.
Având în vedere concluziile cercetărilor, a fost dispusă efectuarea a două percheziţii, la domiciliul şi un presupus cabinet medical al femeii, din municipiul Timişoara.
În urma activităţilor, desfăşurate în dimineaţa de 22 octombrie a.c., de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au fost ridicate mostre de instrumentar medical şi substanţe specifice intervenţiilor estetice cu valoare probatorie, în vederea continuării cercetărilor.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].