logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - PNL Dâmboviţa

Românii nu se lasă manipulaţi de sondajele plătite!

Forţa PNL îl va duce pe Nicolae Ciucă în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale!

Românii nu se lasă manipulaţi de sondajele plătite! În ciuda jocurilor politice din ultima perioadă, cu miză electorală, românii au capacitatea de a discerne şi de a vota în cunoştinţă de cauză candidatul onest, corect, bine pregătit, care va conduce ţara spre progres.

Suntem în 2024, iar reţelele de socializare şi noile tehnologii sprijină informarea cetăţenilor despre programele electorale, însă aduc şi provocarea fake-news-ul şi a sondajelor false menite să intoxice procesul democratic.

Realitatea este una singură: o finală între reprezentatul PNL Nicolae Ciucă şi reprezentantul PSD. Dincolo de sondajele manipulatoare, stau cifrele şi dovezile reale: Cu peste 1.100 de primari, 14.000 de consilieri, de aleşi locali, organizaţii puternice, administraţii liberale performante, oraşe şi judeţe conduse de liberali în topul dezvoltării, forţa PNL îl va duce pe Nicolae Ciucă în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale!

Barometrul de opinie politică realizat de INSOMAR şi AVANGARDE, în octombrie 2024, un sondaj autofinanţat, nu plătit şi manipulat, arată realitatea: în turul II vor ajunge Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu.

La întrebarea- Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, dumneavoastră personal cu ce candidat aţi vota? , răspunsurile plasează pe primele locuri pe:

- Marcel Ciolacu, PSD-28%

- Nicolae Ciucă, PNL-19%

PNL este cel mai vechi partid din România. În ultimul secol şi jumătate, liberalii au fost prezenţi în toate momentele importante ale istoriei care au dus la dezvoltarea României. PNL va lupta pentru a îndepărta pericolul suspendării democraţiei de jocurile politice ale social-democraţilor şi extremiştilor.

BIROUL DE PRESĂ AL PNL DÂMBOVIŢA
Afisari: 14

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].