logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române

PERCHEZIŢII DOMICILIARE PRIVIND SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNILOR DE PROXENETISM ŞI FURT

În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 21 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale şi cei de la Poliţia Oraşului Găeşti din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari şi Găeşti, pun în executare 6 mandate de percheziţie domiciliară.

Video - https://youtu.be/p44mo-YqRW0

Percheziţiile sunt efectuate în judeţul Dâmboviţa şi una în judeţul Ilfov, în cadrul a două dosare penale întocmite pentru comiterea infracţiunilor de proxenetism şi furt.

În ceea ce priveşte cauza penală instrumentată la nivelul structurii de investigaţii criminale, din probatoriul administrat, a rezultat că, în perioada 2017-2014, patru persoane ar fi determinat două tinere la practicarea prostituţiei, prin închirierea de apartamente şi prin crearea unor anunţuri în mediul online, atât în România, cât şi în Germania.

Cu privire la dosarul penal întocmit pentru furt, acesta priveşte fapte de sustragere de bunuri din locuinţe şi anexe de pe raza judeţului Dâmboviţa.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate, mai multe persoane fiind conduse la audieri, urmând ca, în funcţie de aspectele constatate, să fie dispuse măsurile prevăzute de lege.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Afisari: 24

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.