Comunicat de presă - Autoritatea Vamală Română
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa şi ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate în trei containere sosite din China, aparţinând unor societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, au descoperit bunuri au o valoare totală de aproximativ 2.800.000 lei.
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa şi Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud - Direcţia Regională Vamală Bucureşti au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate în trei containere sosite din China, aparţinând unor societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.
Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 6.500 bucăţi jucării , 575.000 bucăţi baterii alcaline, 20.580 bucăţi lămpi solare cu led şi 216.000 bucăţi diverse alte bunuri, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate la nivel internaţional, iar o parte dintre aceste bunuri fiind nedeclarate la controlul vamal.
Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 2.800.000 lei.
În conformitate cu reglementările naţionale şi europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Menţionăm că deşi se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea şi siguranţa cetăţenilor.
Serviciul relaţii publice şi internaţionale
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.