Comunicat de presă - MAE
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut duminică, 20 octombrie 2024, consultări cu ministrul afacerilor externe, emigraţiei şi expatriaţilor din R. A. Egipt, Badr Abdelatty.
În cadrul discuţiilor, cei doi miniştri au abordat atât cooperarea bilaterală, cat şi dosare de actualitate ale agendei internaţionale, cu accent pe situaţiile de criză din vecinătatea celor două ţări.
Ministrul Odobescu s-a referit la tradiţia îndelungată a relaţiilor politico-diplomatice româno-egiptene care, în anul 2026, vor celebra 120 de ani de existenţă, şi la interesul României pentru dezvoltarea acestora dintr-o perspectivă pragmatică, bazată pe obiective şi proiecte concrete.
În cadrul discuţiilor, părţile au exprimat satisfacţia pentru rezultatele celei de-a 4-a sesiuni a Comitetului mixt desfăşurată la Bucureşti, în perioada 7-9 octombrie 2024. O componentă importantă a discuţiilor a reprezentat-o cooperarea economică şi sectorială. Cu un volum al schimburilor comerciale care a depăşit 1 miliard de Euro în anul 2023, Egiptul este unul dintre principalii parteneri ai României de comerţ în întreaga regiune Orientul Mijlociu şi Africa şi ocupă un loc de prim rang în rândul partenerilor globali. Cei doi miniştri au convenit că există un potenţial substanţial în domeniile, energiei, apărării, agriculturii, transporturilor, turismului, sănătăţii, educaţiei şi culturii.
Ministrul Luminiţa Odobescu s-a referit la rolul deţinut de ambele ţări în arealele geografice cărora le aparţin şi la importanţa abordării cuprinzătoare a crizelor şi conflictelor în desfăşurare. A transmis, totodată, aprecierea României pentru eforturile Egiptului de asigurare a păcii şi stabilităţii în Orientul Mijlociu şi Africa, referindu-se la eforturile întreprinse de Egipt atât în facilitarea accesului ajutorului umanitar în Gaza, cât şi pe palierele medierii şi detensionării. De asemenea, a reiterat susţinerea constantă acordată de România aprofundării Parteneriatului Strategic şi Comprehensiv UE - Egipt.
Părţile au reiterat faptul că o prioritate pentru regiunea Orientului Mijlociu este obţinerea unei păci durabile în regiune, în baza soluţiei celor două state. În context, ministrul Odobescu a mulţumit pentru sprijinul acordat de autorităţile egiptene pentru repatrierea cetăţenilor români din Fâşia Gaza şi Sudan.
Cu referire la vecinătatea României, ministrul afacerilor externe a menţionat sprijinul multi-dimensional acordat Ucrainei, precum şi măsurile întreprinse de România în sprijinul R. Moldova. Totodată ministrul român a reiterat condamnarea acţiunile de violare a spaţiului aerian naţional care ilustrează constant comportamentul inacceptabil al Rusiei de încălcare a dreptului internaţional.
În egală măsură, ministrul român a arătat că România rămâne pe deplin angajată în asigurarea securităţii alimentare a ţărilor din Africa şi Orientul Mijlociu.
Totodată, miniştrii au abordat importanţa asigurării securităţii maritime şi libertăţii de navigaţie. Recunoscând necesitatea accesului la apă pentru partea egipteană, ministrul român a reiterat sprijinul pentru respectarea acestui drept pentru Egipt în conformitate cu dreptul internaţional.
La finalul convorbirilor, părţile au convenit să continue dialogul şi coordonarea între Ministerele Afacerilor Externe având în vedere expertiza fiecăruia pe dosare de actualitate, precum şi contextul geopolitic şi economic actual marcat de multiple provocări.
La finalul consultărilor, cei doi omologi au susţinut declaraţii comune de presă.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.