Comunicat de presă - Teatrul pentru Copii şi Tineret 'Gong' Sibiu
*
Sibiu, 18 octombrie 2024. Asociaţia Par Coeur în parteneriat cu Teatrul pentru Copii şi Tineret 'Gong' Sibiu prezintă spectacolul - concert 'Aşteptându-l pe Ulise' de Cristina Juncu, după 'Odiseea lui Homer'. Evenimentul va avea loc miercuri, 23 octombrie şi joi, 24 octombrie, de la ora 19:30. Accesul publicului se face gratuit, în limita locurilor disponibile.
'Acesta e un demers relevant mai ales pentru tineri, în încercarea de a-i provoca să descopere un clasic al literaturii, într-un format mai prietenos, uşor accesibil. Concertul reinterpretează mai multe episoade din operă şi constă în 12 piese reunite ca o călătorie în imaginarul acestui mit universal. Sunt nerăbdător să urmăresc, totodată, parcursul acestui proiect de la concert la un spectacol în toată regula, pe scena de la Sibiu!', a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret din Sibiu.
'Aşteptându-l pe Ulise' şi-au propus să aducă în faţa unui public divers, dar cu precădere tânăr, povestea lui Odiseu, cel mai isteţ erou grec din Războiul Troian, cel responsabil pentru Calul Troian, cel cunoscut şi ca Ulise, a cărui călătorie înspre casa şi familia sa din Ithaca a durat încă pe atât cât celebrul război. Capcana tragediei se cască la fiecare colţ pe parcursul primei şi celei mai faimoase odisei, iar Ulise merge mereu pe muchia hybris-ului fatal, reuşind totuşi, fie prin isteţimea sa legendară, fie cu ajutorul unora dintre zei şi în pofida altora, să-şi croiască drum, cu chiu cu vai, spre soţia sa Penelopa şi spre fiul Telemac. Aceasta este povestea pe care Sebastian Marina (Ulise), Cristina Juncu (Penelopa şi toate celelalte personaje feminine), Eliza Păuna (Athena, zeiţa înţelepciunii) şi Alexandros Raptis (Poseidon, zeul mării) o spun cu o înţelegere profundă, dar şi cu foarte mult umor şi candoare, în colecţia de piese de pe 'Aşteptându-l pe Ulise', care se constituie în scheletul unui spectacol de teatru-concert pe care echipa doreşte să-l realizeze în întregime, în lunile următoare. Concertul are o durată de aproximativ 1h30min şi este recomandat celor cu vârsta peste 14 ani.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanţării.
Ambele concerte au loc la sediul Teatrului 'Gong' din Sibiu. Accesul publicului se face gratuit, în limita locurilor disponibile, iar rezervarea locurilor se poate face prin accesarea unui formular online sau direct la sediul Agenţiei de Bilete a Teatrului 'Gong' din str. Al. Odobescu 4.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.