Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt
Obiectivele campaniei:
- Identificarea şi verificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relaţiile de muncă şi securitatea şi sănătatea în muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispoziţiilor legale în materie;ţ
- Eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea acestora şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare;
- Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor, în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă.
În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 11 controale, în urma cărora au fost constatate 4 neconformităţi pentru care au fost dispuse măsuri de remediere.
Cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul relaţiilor de muncă:
- Neacordarea unui salariu de bază lunar brut mai mare decât salariul minim pentru salariaţii care au mai mult de 24 de luni lucrate în cadrul societăţii;
- Nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă şi supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidenţe;
- Neacordarea sporului pentru pentru munca desfăşurată în zilele de sâmbătă şi duminică.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 9 controale, în urma cărora au fost constatate 12 neconformităţi pentru care au fost dispuse măsuri de remediere şi au fost aplicate 5 avertismente şi 2 amenzi în valoare de 10.500 lei.
Cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
- Lipsa verificării periodice a prizei de pământ;
- Neevaluarea riscurilor chimice conform activităţii prestate;
- Lipsa evaluării pentru activitatea de întreţinere corporală;
- Lipsa instrucţiunii pentru activitatea de întreţinere corporală.
Inspector Şef
Constantin Cristian Ungureanu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.