logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Biblioteca Judeţeană 'Lucian Blaga' Alba

'Saga buciumanilor' se lansează la Alba Iulia

Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană 'Lucian Blaga' Alba, în parteneriat cu Asociaţia 'Baia Domnilor' din Bucium Poieni, organizează lansarea lucrării 'Saga buciumanilor', o adevărată istorie orală culeasă şi pusă în paginile celor 6 volume de profesor doctor Mirela Crâsnic.

Evenimentul cultural va avea loc la Sala de conferinţe a Vilei Steaua Nordului, vineri, 25 octombrie 2024, începând cu ora 14:00 şi va fi deschis de Silvan Stâncel, manager al Bibliotecii Judeţene 'Lucian Blaga' Alba. Despre cărţi şi autoare vor vorbi Mircea Costinaş şi Ovidiu Bolunduţ, vicepreşedinţi ai Asociaţiei 'Baia Domnilor' din Bucium Poieni şi scriitorii Ioan Bembea şi Daniela Floroian. Lansarea de carte va fi însoţită de momente muzicale susţinute de Corul 'Alburnus Maior' din Roşia Montană, dirijor prof. Marcela Burz şi de Corul 'Vestitorii' din Brad, dirijor prof. Daniel Benea, iar iubitorii de artă plastică vor putea admira o expoziţie cu tablouri pictate cu cafea, a pictoriţei hunedorence Vali Antonescu, cea care a realizat cele şase coperţi ale volumelor 'Saga buciumanilor'. La finalul evenimentului cultural va fi prezentat publicului, volumul de debut al poetului Liviu Mic, intitulat 'Nostalgii'.

Profesor doctor Mirela Crâsnic s-a născut la Bucium Muntari în judeţul Alba. A urmat cursurile Facultăţii de Litere, Istorie şi Jurnalism din cadrul Universităţii 'Lucian Blaga' Sibiu, a Facultăţii de Ştiinţe Economice din Braşov şi a Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii 'Babeş - Bolyai' din Cluj Napoca. Actualmente este profesoară la Liceul Tehnologic 'Crişan' din Criscior şi cercetător acreditat CNSAS. A publicat articole în ziarele 'Tribuna' din Sibiu, 'Unirea' din Alba Iulia şi 'Zarandul' din Brad şi a adus în lumina tiparului volumele: 'Colonelul Mircea Costinaş - un destin la limita supravieţuirii'; 'Tradiţii şi contrabandă cu aur la Roşia Montană, Abrud şi Bucium'; 'Biserica din Bucium Poieni. Trei secole de existenţă'. Dar cea mai intensă muncă de cercetare a desfăşurat-o pentru a scrie cele şase volume intitulate pe bună dreptate 'Saga buciumanilor', volume în care prezintă memoria cultural-istorică a satelor componente ale comunei Bucium, prin intermediul unor interviuri cu oamenii locului.

Toţi cei care doresc să participe la eveniment sunt aşteptaţi vineri, 25 octombrie 2024, la Sala de conferinţe a Vilei Steaua Nordului. Intrarea la eveniment este liberă.
Afisari: 42

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.