Comunicat de presă - Teatrul Naţional Iaşi
Pe 25 octombrie, de la ora 19:00, în sala Teatru3 a Naţionalului ieşean, va avea loc spectacolul-lectură 'Apartamentul' de Aurel Andrei, în regia Irinei Popescu-Boieru. Lectura este programată în cadrul FILIT, iar din distribuţie fac parte actorii: Doina Deleanu, Catinca Tudose, Daniel Busuioc, Diana Roman, Haruna Condurache, Ionuţ Cornilă, Dumitru Georgescu, Adi Carauleanu, Dumitru Năstruşnicu, Doru Aftanasiu, Radu Homiceanu, Răzvan Conţu.
Spectatorii au acces gratuit, în limita locurilor disponibile.
Prima întâlnire a artiştilor Teatrului Naţional ieşean cu piesele lui Aurel Andrei a avut loc în 2005, la Sala Studio, când a avut loc premiera spectacolului 'Trecutul zilei de mâine', producţie a cărei regie a fost semnată tot de Irina Popescu-Boieru.
Piesa 'Apartamentul' se doreşte a fi o oglindă a României de azi, un text născut din revolta dramaturgul faţă de pierderea valorilor autentice şi a reperelor societăţii noastre. 'După evenimentele din 1989, societatea noastră a trecut, şi poate va mai trece, prin tot felul de convulsii ciudate. Îmbogăţiţii zilei, prin tot felul de mijloace, dirijează violenţa care creşte pe zi ce trece, tot mai mult. Televiziunile se întrec prin a prezenta în emisiunile lor violenţe greu de imaginat altădată. Valorile trecutului sunt călcate în picioare, sistematic, răstălmăcite. Se încearcă o impunere a altor repere pentru cei tineri care, în lipsa unei educaţii sistematice şi reale, sunt o pradă mult prea uşoară.
Multinaţionalele domină societatea noastră şi fac ce vor ele. Instituţiile statului reacţionează timid sau deloc. Interesele personale subjugă orice activitate. Banul este noul Dumnezeu al oamenilor.
Societatea este împărţită între bogaţii care sfidează orice conduită socială ori morală, puţini la număr, şi cei săraci. Încet-încet a apărut o clasă după modelul din alte ţări. Interlopii şi-au împărţit teritoriul ţării după bunul lor plac, fac, de cele mai multe ori, legea. Nimeni nu li se opune. Clanurile sunt prezentate zi de zi la posturile de televiziune. Bătăi, violuri, droguri, înşelătorii de toate felurile, violenţa se pare că a atins cote foarte înalte.
Abia mai poţi să respiri în acest haos controlat de unii care stau în umbră şi-şi umplu buzunarele cu bani, uitând că nimic nu vor lua cu ei dincolo. Uitând că Alexandru cel Mare, sau poate că nu ştiu, a cerut să fie îngropat cu mâinile deasupra mormântului ca să vadă toţi că n-a luat nimic cu el. În acest fel şi-a recunoscut înfrângerea în faţa eternităţii.
Suntem pe ultimul loc în Europa la cumpărat şi citit de cărţi. Ministerul Culturii nu face nimic în acest sens. Are alte preocupări bizare.
Siguranţa străzii lasă mult de dorit. Adolescenţii nu mai caută adevăratele valori din societate. Iau drept bun ceea ce li se arată pe toate ecranele. Cluburile sunt pline de drogaţi. Beizadelele celor bogaţi cară sticle cu şampanie cu roaba. Conduc maşini luxoase în stare de ebrietate ori drogaţi şi comit crime şi mai ales scapă cu faţă curată fiindcă folosesc banul ca monedă de schimb. Libertate contra bani. Se pare că s-a depăşit orice limită a bunului simţ.
Şcolile nu mai sunt ceea ce erau odată. Un loc al educaţiei, al culturii.
În acest context m-am revoltat. Cum puteam contribui eu, ca scriitor, la oglindirea acestor fapte, decât scriind despre ei şi despre ele. Aşa s-a născut piesa de teatru Apartamentul.' (Aurel Andrei)
Scriitorul Aurel Andrei a debutat cu proza 'Banchetul', în Revista Cronica. A publicat proză, poezie şi teatru în revistele literare: Convorbiri Literare, Cronica, Viata Românească, Hyperion, Contrapunct, Contemporanul, Poesia, Leviathan, Feed Back etc.
Este autor a peste 60 de piese de teatru scrise până acum, publicate parţial în 20 de cărţi, dintre care 4 au fost premiate de către breasla scriitoricească (Teatru 2007, 2011, 2019 şi 2022). Pe lângă acestea, au fost tipărite trei cărţi de proză şi trei cărţi pentru copii.
A fost premiat de către Revista Convorbiri Literare pentru cartea de teatru (2024) şi de juriul concursurilor de dramaturgie: Mihai Sorbu (premiul I) şi Bogdan Amaru (premiul II).
Este iniţiator şi coordonator al Festivalui de literatură pentru copii 'Copilul căzut din poveste'.
Proiectul 'Lecturi3' a fost iniţiat de Teatrul Naţional Iaşi, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi şi revista 'Alecart'.
Toţi cei care doresc să se alăture proiectului 'Lecturi3' sunt invitaţi să trimită piese de teatru la adresa de e-mail lecturi3@gmail.com.
Oana Daian
PR Teatrul Naţional Iaşi
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.