logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - PNL Iaşi

Alexandru Muraru, Preşedintele PNL Iaşi: Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu au lăsat Moldova în afara investiţiilor în infrastructura feroviară. Se confirmă strategia PSD de a ţine Moldova subfinanţată

Sunt revoltat şi profund dezamăgit de decizia primului ministru Marcel Ciolacu şi a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, de a lăsa Iaşul şi întreaga Moldovă în afara investiţiilor în infrastructura feroviară. Deşi Executivul a aprobat achiziţia a 58 de trenuri electrice, în valoare de 3,3 miliarde de lei (aproximativ 600 de milioane de euro), Iaşul a fost exclus de pe lista oraşelor care urmează să beneficieze de această modernizare vitală.

Aceasta este o dovadă de dispreţ faţă de ieşeni şi faţă de întreaga regiune a Moldovei. Este limpede că premierul Marcel Ciolacu şi PSD nu doar că ignoră, ci efectiv detestă Iaşul şi Moldova, tratându-ne ca pe cetăţeni de mâna a doua. În timp ce alte oraşe din sudul ţării şi din Ardeal sunt prioritizate în această investiţie record, Iaşul este şters de pe hartă.

Acest lucru nu este o întâmplare izolată, ci o strategie intenţionată de a submina dezvoltarea Moldovei, lăsându-ne lipsiţi de oportunităţile pe care alte regiuni le primesc. Această discriminare pesedistă este evidentă. Decizia PSD-ului care deţine toată decizia în privinţa alocării de fonduri în infrastructura feroviară este o dovadă a unui adevărat boicot economic împotriva Moldovei.

Moldova şi Iaşul merită mai mult! Solicit Guvernului să revizuiască această decizie lipsită de respect şi să includă Iaşul în lista oraşelor conectate prin aceste trenuri moderne, oferind locuitorilor noştri acces la un transport de calitate, demn de secolul XXI.

Nu vom tolera discriminarea şi vom continua să luptăm pentru drepturile ieşenilor. România este una singură şi trebuie să servească în mod egal toate regiunile sale!

Alexandru Muraru
Deputat, Preşedinte PNL Iaşi
Afisari: 24

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.