logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Federaţia FAIR-MediaSind

Angajaţii din Radio România vor intra în grevă generală în data de 5 noiembrie 2024 împotriva ciocoismului conducerii instituţiei publice de presă

În data de 28 octombrie 2024 - miting de protest în faţa instituţiei pentru semnarea unui CCM care să elimine discrepanţele salariale şi abuzurile asupra angajaţilor SRR

Salariaţii din Radio România care doresc să se alăture colegilor la acţiunile greviste o pot face semnând tabelele până la data de 31 octombrie 2024

Având în vedere lipsa oricărui dialog cu administraţia condusă de către preşedintele-director general Răzvan Ioan Dincă, Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind continuă conflictul colectiv de muncă înregistrat la ITM în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.

În conformitate cu deciziile membrilor afiliaţi din Societatea Română de Radiodifuziune - Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind şi Sindicatul Naţional din Cultură FAIR, în data de 5 noiembrie 2024, timp de o zi, între orele 00,00 şi 24,00, va avea loc o grevă generală. Angajaţii care doresc să se alăture celor peste 300 de colegi - spartani care au semnat deja tabelele cu semnături pentru declanşarea acţiunilor greviste, o mai pot face până cel târziu 31 octombrie 2024, prin liderii de grupă sindicală sau semnând documentele ataşate şi trimise la adresa de mail grevasrr@mediasind.ro. În funcţie de rezultatul acestei greve vor urma şi alte forme de protest.

În data de 28 octombrie 2024, ora 13,00, în faţa sediului central va avea loc un miting de protest la care vor participa angajaţi ai SRR din Bucureşti şi studiourile regionale, dar şi colegi din Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, Societatea Română de Televiziune, freelanceri, precum şi susţinători din partea federaţiilor afiliate la Confederaţia CNSLR-Frăţia.

Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind constată că împărţirea unilaterală, fără nicio minimă consultare, a sumei alocate la restructurare, nu reprezintă decât un pas timid în direcţia stingerii conflictului colectiv de muncă. Din nefericire, există în continuare discrepanţe importante între drepturile salariale pe care le primesc colegii din Societatea Română de Televiziune şi Radio România, pe de o parte, precum şi discrepanţe neruşinate între personalul de conducere şi cel de execuţie din SRR.

Aceste discrepanţe nu pot fi îndreptate decât prin majorarea indicilor salariali din anexa la CCM, document care, din cauza refuzului la dialog a conducerii SRR, nu se poate încheia. Totodată, angajaţii SRR au nevoie de protecţie socială, plan de carieră, protecţie în caz de comasări, concedieri, drepturi care nu se regăsesc în alte documente interne şi care pot fi modificate, oricând, unilateral, de către conducerea SRR, aşa cum se întâmplă în prezent în cazul Regulamentului Intern.

Deşi organizaţia noastră, prin avocat, a convocat de mai multe ori comisia de negociere a CCM, aceasta nu a catadicsit să răspundă, motiv pentru care am fost nevoiţi să cerem intervenţia ITM.

Mai mult, încălcând flagrant prevederile Legii nr.367/2022 şi ale Codului Penal privind abuzul în serviciu, şeful SRR Răzvan Ioan Dincă a trimis oficial tocmai în ziua grevei de avertisment din data de 1 octombrie 2024, o adresă Federaţiei FAIR-MediaSind prin care anunţă că va relua de la zero negocierea CCM, cu scopul de a îngrădi, evident, dreptul constituţional la grevă.

Din calculele făcute, rezultă că doar o mică parte din suma primită de la Ministerul Finanţelor a fost folosită pentru majorarea salarială şi Prima de Ziua Radioului, restul rămânând, probabil, pentru plata diverselor sinecuri şi clientela politică, aşa cum s-a întâmplat şi în trecut.

Este însă, inadmisibilă, lipsa de reacţie a autorităţilor faţă de sesizările transmise public privind faptele de corupţie ale grupării care, vremelnic, conduce destinele Radio România. În acest timp abuzurile împotriva angajaţilor din SRR continuă fără ruşine.

În consecinţă, Federaţia FAIR-MediaSind împreună cu membrii din SRR ai Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind şi Sindicatului Naţional din Cultură FAIR vor continua acţiunile greviste în Radio România până când angajaţii instituţiei publice de presă vor beneficia de un Contract Colectiv de Muncă la standardele europene, la fel ca şi ceilalţi colegi din Societatea Română de Televiziune, instituţie care funcţionează în baza aceleiaşi legi ca şi SRR.

În cazul în care nici după aceste proteste actuala conducere a SRR nu va alege calea dialogului, Federaţia FAIR-MediaSind împreună cu membrii afiliaţi din Radio România vor cere insistent conducerii Partidului Social Democrat să numească o altă echipă care să fie profesionistă şi capabilă să înţeleagă şi să respecte legislaţia naţională şi internaţională din cadrul relaţiilor de muncă.

Dragi colegi, nu vă fie teamă, acţiunile greviste sunt legale, fiind protejate de prevederile Constituţiei României, ale Legii Dialogului Social, Codului Muncii, dar şi de Convenţiile OIM şi directivele europene din domeniul negocierii colective. Alături de voi se află cele mai importante organizaţii naţionale şi internaţionale la care Federaţia FAIR-MediaSind este membră cu drepturi depline - Confederaţia CNSLR-Frăţia, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, Federaţia Internaţională a Muzicienilor, Federaţia Internaţională a Actorilor, UNI GLOBAL Union, UNI-MEI şi Federaţia Europeană a Jurnaliştilor.

Vă vom ţine la curent cu evoluţia evenimentelor

Departament Comunicare Federaţia FAIR-MediaSind

Bucureşti, 17 octombrie 2024
Afisari: 28

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.