logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Asociaţia INTERAKT ARTS

Proiectul Unitate în diversitate - Basme româneşti şi africane se încheie cu o reprezentaţie a spectacolului 'Poveşti africane' cu intrare liberă

Proiectul Unitate în diversitate - Basme româneşti şi africane, iniţiat de Asociaţia INTERAKT ARTS şi finanţat din bugetul Municipiului Braşov, se încheie cu o ultimă reprezentaţie a spectacolului 'Poveşti africane', o producţie BIS Teatru Sibiu, în regia lui Bogdan Sărătean, duminică, 20 octombrie 2024, de la ora 17:00, la Centrul Cultural Apollonia - Banca de Cultură. Intrarea va fi liberă.

Actriţele Andrada Grosu şi Shama Leah (având origini ugandeze) le vor împărtăşi cu această ocazie celor mici şi celor mari, care îi vor însoţi, 'Povestea fetiţei Nsangi şi a Cimpanzului flămând', un basm african ce stă la baza spectacolului.

Într-o primă etapă a proiectului, în perioada 26-27 septembrie, 'Poveştile africane' au mai putut fi văzute de eleviii de ciclu primar din patru şcoli din Braşov: Şcoala Gimnazială Nr. 3 'Gheorghe LazărËŽ, Şcoala Gimnazială Nr. 8, Şcoala Gimnazială Nr. 12 şi Şcoala Gimnazială Nr. 11 'Ştefan Octavian IosifËŽ. Cu prilejul atelierelor ce au urmat reprezentaţiilor susţinute de actriţele-trainer, copiii au învăţat lucruri noi despre cultura africană (cântece, dansuri, cuvinte şi expresii din limba ugandeză), care le-au deschis orizontul cunoaşterii şi le-au stimulat curiozitatea faţă de alte forme de civilizaţie. De asemenea, ei au căutat să identifice similitudini între basmul prezentat şi basme din patrimoniul românesc ('Capra cu trei iezi', de Ion Creangă) sau european ('Scufiţa Roşie, de Fraţii Grimm), proiectul încurajând în felul acesta dialogul intercultural prin sensibilizarea elevilor în vederea înţelegerii şi aprecierii valorilor culturale comune pe care le posedă continentul european şi cel african.

Într-o a doua etapă a proiectului, copiilor li s-a cerut să participe activ la procesul de creaţie, imaginând ei înşişi propriile poveşti sau desene, pornind de la experienţa artistică oferită de către actriţe. Rezultatele muncii lor au fost colectate, iar pe baza acestora a fost plăsmuit un nou basm, care va fi disponibil online, atât sub formă de text cât şi în varianta audio, începând cu data de 21 octombrie, pe site-ul bisteatru.ro.
Afisari: 29

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.