Comunicat de presă - Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru
ÎNCEPEM EDIŢIA A X-A A CROSULUI EUROPEI!
Lansăm o provocare cetăţenilor din Regiunea Centru, de a transforma cuvântul 'Imposibil' în expresia 'E posibil!'.
EUROPE DIRECT Regiunea Centru, susţinut de structura gazdă - Agenţia pentru Dezvoltare Regională CENTRU - porneşte la drum în şcolile din Regiunea Centru şi provoacă elevii din Regiune să alerge la cea de-a X-a ediţie a Crosului Europei. Mai mult de 1200 de elevi şi cadre didactice din 12 şcoli din cele şase judeţe din regiune sunt aşteptaţi să participe la această activitate. Ca în fiecare ediţie din ultimii ani, se poate participa şi individual la cros, prin înscriere online, susţinând acelaşi mesaj: 'E posibil!' astfel încât să promovăm cu toţii un mediu mai curat şi să beneficiem de sănătate prin mişcare în aer liber.
Echipa EUROPE DIRECT Regiunea Centru a pregătit kituri de înscriere pentru minim 1200 alergători, elevi, cadre didactice, cetăţeni. Elevii, alături de cadrele didactice ale şcolilor din Baia de Arieş, Zlatna, Feldioara, Prejmer, Barcani, Băţanii Mari, Lueta, Mădăraş, Sărmaşu, Pănet, Dumbrăveni şi Ocna Sibiului au fost invitaţi să dea curs provocării de a alerga pe o distanţă de minim 1 km, pentru a sublinia mesajul acestei activităţi. Pornind din judeţele Harghita şi Sibiu, cea de-a X-a ediţie a Crosului Europei în şcoli, debutează vineri 18.10.2024.
'Schimbările climatice se manifestă din ce în ce mai evident în ultimii ani, prin iernile mai blânzi, verile secetoase, temperaturi crescute, incendii, ploi torenţiale şi inundaţii, fenomene extreme care ne arată importanţa activităţilor de protecţie a mediului. Finanţările europene pe care le derulăm prin ADR Centru sunt destinate instituţiilor şi firmelor şi condiţionate de prevederea unor măsuri de eficienţă energetică, de politică 'verde'. Prin proiectul Europe Direct, ne adresăm cetăţenilor şi îi implicăm în activităţi pentru sublinierea importanţei protecţiei mediului. Chiar şi cele mai mici acţiuni întreprinse de fiecare dintre noi, de reciclare, reutilizare sau reducere a consumurilor de energie, contribuie la activităţile locale, regionale sau europene pentru un mediu mai curat, sustenabil. Avem deja din partea unităţilor şcolare reacţii de bucurie pentru că sunt implicate în aceste activităţi şi sperăm ca şi individual să participe cât mai mulţi cetăţeni, pentru a sublinia beneficiile protecţiei mediului şi ale sănătăţii publice', a declarat domnul Simion Creţu, Director General ADR Centru.
Pentru cetăţenii din Regiune care doresc să participe la Cros, dând curs acestei provocări singuri sau alături de prieteni - sunt invitaţi să se înscrie online, în perioada 15 octombrie -15 decembrie 2024, iar apoi să se bucure de practicarea unui stil de viaţă sănătos ce susţine prioritatea europeană 'Pactul Verde European'. În mijlocul naturii sau pe aleile reabilitate cu fonduri europene din parcurile oraşelor, cetăţenii care participă individual la Crosul Europei, trebuie să utilizeze o aplicaţie de fitness care le înregistrează activitatea sportivă, să alerge minim 3 km şi să transmită rezultatele acestei activităţi. Sunt minim 100 locuri disponibile pentru această activitate.
Pentru mai multe informaţii se poate accesa Regulamentul de participare care trebuie să fie cunoscut de toţi cei ce doresc să participe, pentru a-şi asuma şi respecta termenii şi condiţiile de participare. Formularul de înscriere online poate fi accesat la link: https://forms.gle/2LznVuwFJw3FmV779. Pentru informaţii privind protecţia datelor personale puteţi consulta: http://www.adrcentru.ro/politica-confidentialitate-date/.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.