Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timişoara
Universitatea de Vest din Timişoara are plăcerea de a anunţa un eveniment de o importanţă remarcabilă pentru comunitatea academică şi culturală: ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa doamnei Doina Lemny, prestigios cercetător şi muzeograf la Centrul Georges Pompidou din Paris.
Evenimentul, la care avem deosebita plăcere de a vă invita să participaţi, va avea loc pe 23 octombrie 2024, începând cu ora 12:00, la Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (str. Oituz, nr. 4).
Propunerea acordării acestui titlu onorific a fost înaintată de către prof. univ. dr. Camil Mihăescu şi recunoaşte contribuţiile excepţionale ale doamnei Doina Lemny în cercetarea şi promovarea operei lui Constantin Brâncuşi, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. Prin activitatea sa de peste trei decenii, Doina Lemny s-a remarcat la nivel internaţional, aducând o contribuţie semnificativă la promovarea patrimoniului cultural românesc şi universal.
Ceremonia va cuprinde cuvântul de deschidere, susţinut de prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, urmat de Laudatio dedicat doamnei Doina Lemny, prezentând realizările sale în domeniul cercetării artei moderne, dar şi de discursul doamnei Doina Lemny şi, în final, de momentul decernării oficiale a titlului de Doctor Honoris Causa.
Acest eveniment reprezintă o oportunitate de a celebra excelenţa academică şi culturală, onorând o personalitate de excepţie a cercetării şi culturii internaţionale. Prin activitatea sa, Doina Lemny a adus o contribuţie esenţială la cunoaşterea şi promovarea operei lui Constantin Brâncuşi, devenind o figură proeminentă în mediul artistic şi muzeal internaţional.
Vă aşteptăm cu drag!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.