Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanţa
Campanie preventiv-informativă privind lucrările pe domeniul public
În perioada 16 octombrie - 1 noiembrie 2024, Direcţia Generală Poliţia Locală Constanţa desfăşoară o campanie preventiv-informativă, menită să aducă în atenţia operatorilor economici şi persoanelor fizice prevederile Hotărârii Consiliului Local (HCL) nr. 433/2024 privind 'Normele pentru lucrările tehnico-edilitare pe domeniul public şi/sau privat al Municipiului Constanţa'.
Prezentul regulament se aplică tuturor lucrărilor de întreţinere, supraveghere, reparaţii, avarii, precum şi lucrărilor planificate (construire reţele tehnico-edilitare, branşamente/racorduri, lucrări de reabilitare şi investiţii) executate pe domeniul public şi/sau privat al municipiului Constanţa de către persoane fizice, persoane juridice, deţinători sau administratori de reţele. De asemenea, sunt vizate şi lucrările de intervenţii/acces pe domeniul public şi/sau privat aflat în garanţie de bună execuţie după lucrări de reabilitare, modernizare sau reparaţii.
Principalele obligaţii:
- Delimitarea clară şi respectarea perimetrului necesar executării lucrărilor conform autorizaţiei de construire;
- Solicitarea acordului pentru restricţionarea traficului de la administratorul drumului, atunci când condiţiile o impun, conform prevederilor legale;
- Încărcarea locaţiei exacte a lucrărilor în aplicaţiile Google Maps şi Waze;
- Întreţinerea sistemelor de dirijare a circulaţiei conform normativelor tehnice în vigoare, asigurând condiţii optime pentru circulaţia vehiculelor şi a pietonilor, inclusiv modificarea semnalizării rutiere pe parcursul desfăşurării lucrărilor;
- Utilizarea maşinilor speciale de tăiat beton şi asfalt echipate cu disc diamantat pentru lucrările de intervenţie/spargere a carosabilului, astfel încât să nu fie afectată structura de rezistenţă a sistemului rutier;
- Semnalizarea corespunzătoare a punctelor de lucru care afectează trotuarele şi partea carosabilă a străzilor, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, utilizând balize şi garduri reflectorizante dotate cu lămpi de avertizare cu lumină galbenă intermitentă;
- Folosirea indicatoarelor rutiere de semnalizare temporară conform SR 1848/1-2011, echipate cu folie reflectorizantă clasa II High Intensity Prismatic (HIP);
- Evitarea dezafectării instalaţiilor edilitare (receptori pentru ape pluviale, cămine de scurgere şi racord, hidranţi, sisteme de semaforizare etc.) şi prevenirea acoperirii/mascării acestora prin asfaltare sau betonare;
- Amplasarea la toate punctele de lucru a unor panouri vizibile care să conţină:
- denumirea şi adresa lucrării;
- denumirea beneficiarului;
- denumirea proiectantului;
- denumirea constructorului;
- număr de telefon;
- număr autorizaţie de construcţie;
- eliberată de;
- termen de execuţie;
- data începerii şi data finalizării lucrărilor;
- mesajul: 'Ne cerem scuze pentru disconfortul creat';
- Efectuarea de teste de laborator privind calitatea materialelor utilizate, inclusiv a terenului de fundare, umpluturii şi stratului de fundaţie a drumului;
- Prezentarea buletinelor de calitate emise de un laborator autorizat pentru gradul de compactare a umpluturii şi straturile care contribuie la realizarea fundaţiei şi stratului de uzură;
- Asigurarea echipamentului de protecţie adecvat pentru angajaţi, conform normelor de protecţia muncii, având inscripţionată denumirea firmei sau regiei care execută lucrarea;
- Permiterea controlului de către persoanele abilitate;
- Asigurarea unui personal desemnat, echipat corespunzător, pentru dirijarea traficului rutier în timpul lucrărilor desfăşurate pe domeniul public;
- Deţinerea şi prezentarea avizelor, autorizaţiilor şi proceselor-verbale de predare-primire la locul lucrării, pe toată durata intervenţiei, la solicitarea organelor de control.
Nerespectarea acestor obligaţii poate atrage sancţiuni contravenţionale cu amenzi între 1.000 şi 2.500 de lei şi chiar interdicţia de a efectua lucrări pe domeniul public pentru o perioadă de un an, conform HCL nr. 433/2024.
Rugăm atât persoanele fizice, cât şi cele juridice să respecte prevederile acestui regulament.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesaţi site-ul instituţiei www.primaria-constanta.ro, la secţiunea 'Despre instituţie', rubrica 'Consiliul Local' - secţiunea 'Proiecte de hotărâri'.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.