Comunicat de presă - Poliţia Română
Astăzi, 16 octombrie, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, au pus în aplicare 19 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Timiş şi Argeş, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.
Cercetările efectuate au stabilit că, în cursul lunii decembrie 2022, trei făptuitori (un cetăţean străin şi doi cetăţeni români) ar fi iniţiat un grup infracţional organizat, având ca scop traficul de migranţi.
Gruparea de criminalitate organizată, de tip piramidal, sprijinită de mai mulţi cetăţeni străini şi români, ar fi acţionat pe mai multe paliere.
Astfel, organizatorii locali, aflaţi în legătură directă cu liderul grupului infracţional, ar fi avut ca atribuţii racolarea şoferilor care se ocupau cu preluarea, transportul şi conducerea migranţilor de la anumite locaţii din Timişoara şi localităţile limitrofe, până în zona parcărilor unde erau transferaţi în camioane.
Al doilea palier, transportatorii (persoane de naţionalitate română) ar fi primit de la organizatori locaţiile de preluare şi de debarcare şi ar fi realizat transportul migranţilor, pe care i-ar fi predat ultimului eşalon format din şoferii de camioane şi antemergători.
Astfel, în perioada martie - noiembrie 2023, au fost depistate şi oprite 15 asemenea transporturi, însumând peste 380 de cetăţeni străini, de origine afro-asiatică.
Sunt puse în executare 18 mandate de aducere, audierile urmând a se desfăşura la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara.
Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi jandarmilor din cadrul inspectoratelor judeţene de jandarmi Timiş şi Argeş.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.