Comunicat de presă - Direcţia Naţională Anticorupţie
În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada septembrie 2021 - august 2024, în calitate de secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi ulterior director general al Direcţiei Generale de Pescuit, din cadrul aceluiaşi minister, în scopul obţinerii unor sume de bani, a desfăşurat activităţi comerciale în numele unei societăţi comerciale, constând în vânzarea de produse de pescuit, importate din Tailanda, către diverse persoane care deţin firme cu acest obiect de activitate, activităţi incompatibile cu funcţiile de secretar de stat şi director general în cadrul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În prezenţa avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi interzicerea, pe o perioadă de cinci ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Bucureşti.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea actului de sesizare instanţei competente, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Menţionăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.