Comunicat de presă - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava
Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie, la delegarea şi sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava efectuează astăzi, 16 octombrie 2024, percheziţii domiciliare în 108 locaţii situate pe raza judeţului Suceava, reprezentând trei instituţii publice, două sedii ale unor persoane juridice de drept privat şi 82 de domicilii ale unor persoane fizice.
În cauză se efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în perioada 2023-2024.
La activităţi se beneficiază de sprijin din partea unor efective de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Române.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.