Comunicat de presă - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
În cadrul acestei acţiuni coordonate, realizată la nivel naţional, vor fi puse în executare peste 130 de mandate de percheziţie domiciliară şi mai mult de 200 de mandate de aducere.
Percheziţiile care vor fi efectuate au scopul obţinerii de probe vizând activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată şi a altor persoane implicate în săvârşirea de infracţiuni asociate criminalităţii organizate, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum şi identificarea bunurilor susceptibile a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.
În curând D.I.I.C.O.T. marchează 20 de ani de activitate, iar campania începută acum şase ani sub denumirea generică ' Ziua Z', reiterează angajamentul ferm al instituţiei noastre în prevenirea şi combaterea formelor grave de criminalitate.
În acest sens, menţionăm că în intervalul 1 ianuarie - 11 octombrie 2024, procurorii acestei structuri specializate de parchet au emis 1.758 de rechizitorii şi au încheiat 271 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, trimiţând în faţa instanţei 3.875 de inculpaţi, dintre care 1.555 în stare de arest preventiv.
În funcţie de evoluţia anchetelor, în fiecare caz în parte, DIICOT şi Poliţia Română vor oferi informaţiile ce pot fi făcute publice.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.