Comunicat de presă - Administraţia Naţională 'Apele Române'
Bunurile vizate fac parte din Amenajarea Complexă a Râului Dâmboviţa, reprezentând suprafeţe de teren aparţinând albiei minore a râului Dâmboviţa, ocupate de construcţii hidrotehnice speciale cu nr. MF 106230, cod clasificare 8.03.01 din Anexa nr. 12 la HG nr. 1705/2006, situate în subteran (adică sub planşeul Unirii). Suprafaţa administrată de ABA Argeş-Vedea în zonă este de 13.362 mp reprezentând suprafeţe parţiale aferente a 5 cărţi funciare pe UAT sector 3 şi o carte funciară pe UAT sector 4.
Menţionăm faptul că ANAR - ABA Argeş-Vedea a solicitat, cu înştiinţarea şi acordul Primăriei Municipiului Bucureşti - Direcţia Patrimoniu (înregistrată cu nr.127876/02.02.2024) modificările în cărţile funciare existente în legătură cu înregistrarea provizorie strict a bunurilor aflate în administrare.
Raportat la OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ si Legea nr.107/1996, bunurile administrate de ANAR nu au natura juridică a bunurilor administrate de unităţile administrativ teritoriale.
Admiterea cererilor formulate de ANAR- Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Argeş-Vedea de către OCPI Bucureşti, însoţite de extrasele de CF, s-a făcut şi comunicat prin încheierile şi extrasele de carte funciară. Acestea conţin exclusiv informaţiile cu privire la intabularea provizorie a albiei minore a râului Dâmboviţa, fără alte date suplimentare cu privire la alt deţinător.
Prin acest demers, administratorul ABA Arges-Vedea şi-a îndeplinit obligaţiile privind înregistrările în cartea funciară, solicitând înscrierea în registrele cadastrale strict cu privire la bunurile menţionate, competenţa analizării cererilor revenind exclusiv OCPI Bucureşti.
În ceea ce priveşte autorizaţia de construire eliberată de Primăria Sectorului 3, subliniem faptul că aceasta nu a fost emisă la solicitarea ANAR- ABA Argeş-Vedea, ci la cererea Primăriei Sectorului 4.
Protocolul încheiat între ABA Argeş-Vedea şi Primăria Sectorului 4, la solicitarea UAT Sector 4 Bucureşti, s-a realizat în temeiul dispoziţiilor art.25 alin.5 din Legea apelor nr 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Scopul acestui Protocol vizează exclusiv utilizarea bunurilor imobile din domeniul public, administrate de Administraţia Naţională 'Apele Române' prin Adminstraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, în scopul realizării unor investiţii de interes şi utilitate publică.
Protocolul nu priveşte bunuri aflate în proprietatea şi administrarea unor alte entităţi juridice. În cadrul aceluiaşi Protocol, încheiat în acord cu conţinutul-cadru al Anexei Ordinului nr. 1708/2020, la punctul nr.4 se prevede obligativitatea ca primăriile să solicite şi să obţină toate avizele şi autorizaţiile necesare derulării investiţiei, precum şi să nu înceapă execuţia lucrărilor până la obţinerea acestora.
Compartimentul de Comunicare şi Relaţii cu presa
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.