logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - UNITER

În FNT 2024, spectacole-lectură cu piese noi din România şi străinătate

Festivalul Naţional de Teatru (FNT) - ediţia a 34-a, desfăşurat la Bucureşti între 18 şi 28 octombrie, propune publicului modulul Spectacole-lectură, care valorizează formule dramaturgice variate, în acord cu transformările lumii de azi, prin propunerea unor texte din Germania, Spania, Portugalia şi România. Regia este semnată de regizoare şi regizori tineri, sub îndrumarea creatorului Bobi Pricop. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Spectacolele vor fi urmate de discuţii cu publicul, alături de echipă şi un invitat special.

'Modulul Spectacole-lectură din cadrul ediţiei de anul acesta continuă linia începută acum doi ani - de a prezenta în premieră publicului noi traduceri din dramaturgia contemporană europeană. Lecturile propuse sunt texte care ridică problematici provocatoare pentru societăţile din care provin, lansând teme de discuţie importante şi pentru peisajul autohton. O miză importantă este că acest modul nu doar aduce în faţa spectatorilor piese noi, ci şi oferă o platformă noii generaţii de regizoare şi regizori: Mara Oprea, Tania Drăghici, Alexandru Ianăşi şi George Zamfir, alături de tânărul scenograf Alberto Ursache. Programul este completat de o lectură din Berthold Brecht, regizată de David Schwartz, eveniment care marchează lansarea traducerilor în limba română.' (Bobi Pricop)

Modul Spectacole-lectură se va desfăşura cinci zile la rând, în perioada 21-25 octombrie, la Teatrul Naţional 'I.L. Caragiale' din Bucureşti, Sala Media, de la ora 16:00.

Astfel, modulul propune publicului, în data de 21 octombrie, '5 piese scurte', texte scrise de Alex Gorghe, Iulia Enkelana, Sever Bârzan, Teodora Savu şi Alma Andreescu. Regia o semnează Mara Oprea, iar scenografia Alberto Ursache. Distribuţia o alcătuiesc Maruca Băiaşu, Silvana Negruţiu, Mihaela Velicu, Florin Aioane, Lucian Iftime. Producător este Festivalul Naţional de Teatru, 2024. Spectacolul durează două ore şi este recomandat publicului 15+.

Cele cinci piese scurte - 'of of' de Alex Gorghe; 'A wo-man' de Iulia Enkelana; 'Ultimul drum' de Sever Bârzan; 'Ai voie să urli' de Teodora Savu şi 'Replace me' de Alma Andreescu - sunt câştigătoarele concursului de dramaturgie românească din cadrul FNT34, organizat în vara acestui an şi selecţionate de un juriu format din Alexandra Felseghi, Elena Vlădăreanu şi Csaba Szekely.

Următorul spectacol va avea loc în data de 22 octombrie - 'Simulare de Dumnezeu' de Emre Akal din Germania (traducerea Ciprian Marinescu), în regia lui Alex Ianăşi şi scenografia Alberto Ursache. Distribuţia: Nicholas Bohor, Alexandra Catrina, Luca Fumuru, Robert Herea, Larisa Oasenegre, Georgiana Tiţoiu. Producător: Festivalul Naţional de Teatru, 2024, co-producător: Goethe Institut. Durează o oră şi 30 de minute, vârsta recomandată: 15+.

Cel de-al treilea titlu, 'Supernormali/Supernormales', este propus publicului pe data de 23 octombrie. Piesa scrisă de Esther F. Carrodeguas din Spania a fost tradusă de Alina Cantacuzino. Din distribuţie fac parte actorii Ada Galeş, Cezar Antal, Cosmina Stratan, Bianca Marinescu, Dragoş Stoica, Miruna Vatamanu. Regia o semnează Tania Drăghici şi Bobi Pricop, scenografia - Alberto Ursache. Producător: Festivalul Naţional de Teatru, 2024, co-producător: Institutul Cervantes. Durează o oră şi 30 de minute, vârsta recomandată fiind de 18+.

În data de 24 octombrie este programat spectacolul-lectură, regizat de George Zamfir, 'Tristeţea şi bucuria în viaţa girafelor', după 'Girafa' de Tiago Rodrigues (Portugalia). Distribuţia: Mălina Andreescu, David Drugaru, Mihai Trăsnea, Tudor Bojin. Scenografia: Alberto Ursache. Producător: Festivalul Naţional de Teatru, 2024. Durata: o oră şi 30 de minute. Vârsta recomandată: 15+.

Ultimul spectacol al modului se intitulează 'Contradicţiile sunt speranţa noastră!', care va avea loc în data de 25 octombrie. Textul aparţine lui Bertolt Brecht (traducerea: Lorin Ghiman), în regia lui David Schwartz. Distribuţia: Adriana Butoi, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu. Producător: Editura TACT şi Platforma de Teatru Politic, în parteneriat cu Goethe-Institut şi Festivalul Naţional de Teatru, 2024. Durata: o oră şi 20 de minute. Vârsta recomandată: 14+.

Detalii despre texte şi autori le găsiţi pe site-ul FNT - 2024: https://fnt.ro/2024/

Vă aşteptăm la Festival!

UNITER
15 octombrie 2024

ORGANIZATORI ŞI PARTENERI AI FESTIVALULUI NAŢIONAL DE TEATRU, EDIŢIA 2024

PRODUCĂTOR: Asociaţia UNITER - Uniunea Teatrală din România

PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE: Ministerul Culturii

COPRODUCĂTORI: Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Direcţia de Cultură a Municipiului Bucureşti, Societatea Română de Televiziune

PARTENERI: Institutul Cultural Român, Teatrul Naţional 'I.L. Caragiale' din Bucureşti, ITI - Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru

PARTENER PRINCIPAL: MOL România

SPONSORI: KTN Tehnology, Domeniile Blaga, BORSEC, Saniterm Instalaţii

PARTENER MEDIA TRADIŢIONAL: RADIO ROMÂNIA, prin canalele: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internaţional, Radio Bucureşti şi Teatrul Naţional Radiofonic

PARTENER MEDIA PRINCIPAL: Radio Guerrilla

PARTENER CULTURAL: Radio RFI România

PARTENERI INSTITUŢIONALI: OISTAT România şi Bienala de Scenografie Bucureşti, Institutul Polonez, Culture Ireland, Muzeul Naţional de Artă al României, Forumul Cultural Austriac Bucureşti, Goethe Institut, Institutul Cervantes, Muzeul Literaturii Române, Cărtureşti Modul, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Teatrul Excelsior, Teatrul Mic, Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Odeon, Teatrelli, Teatrul Masca, Teatrul Nottara Bucureşti, Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Teatrul Evreiesc de Stat, Opera Comică pentru Copii, Teatrul de Artă ,Teatrul Ion Creangă, Centrul de Teatru Educaţional Replika, Teatrul ACT, Apollo 111, Teatrul Apropo, Asociaţia Hearth / Casa Kerim, Point Art Hub, MINA Museum.
Restaurant Urban DADA, Restaurant SAVART

PARTENERI MEDIA: Ziarul Metropolis, www.happ.ro, LiterNet, Teatrul Azi, Zile şi Nopţi, Daily Magazine, Theatrescu.com, Modernism.ro, Mergem la teatru, bookhub.ro, Munteanu Recomandă, Phoenix Media

Partener de mobilitate: BLUE

Voluntari în FNT de la: Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică 'I.L. Caragiale' - UNATC

Partener de monitorizare: MediaTRUST

Mulţumiri: Emitter
Afisari: 40

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.