Comunicat de presă - Romanian Creative Week
Irina Schrotter a primit miercuri, 14 octombrie 2024, titlul de cetăţean de onoare al Iaşului, în cadrul galei Seara Valorilor, găzduită de Primăria Municipiului Iaşi, cu ocazia Sărbătorilor oraşului. Organizatoarea Romanian Fashion Week, eveniment care anul acesta a împlinit 25 de ani de la prima sa ediţie, a reuşit, în ultimii trei ani, să aducă din nou Iaşul şi România pe harta mondială a culturii şi a creativităţii. Construit în jurul deja consacratului pilon de fashion, Romanian Creative Week (RCW), lansat la Iaşi, în 2021, de Irina Schrotter şi de echipa sa, a fost desemnat doi ani mai târziu, în 2023, drept cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, conform agenţiei europene EUIPO.
Mihai Chirica, primarul Iaşului, a subliniat, în cadrul ceremoniei de luni seară, că distincţia îi este oferită Irinei Schrotter 'pentru plusul de creativitate, ingeniozitate şi originalitate pe care le-a adus Iaşului prin manifestările culturale de real succes organizate în ultimii ani în Capitala Culturală a României. Romanian Creative Week a reuşit să adauge oraşului nostru, pe lângă titulaturile sale oficiale de Capitală Istorică a României şi Oraş Regal, şi pe cea de Oraş al Creativităţii, al ideilor şi tendinţelor noi, prin multiplele forme de manifestare a modei, artei şi culturii. Iniţiatoarea acestui proiect respectat la nivel naţional şi internaţional este doamna Irina Schrotter, căreia îi mulţumim public pentru efortul său de promovare a Iaşului drept oraş al creativităţii!'.
În cadrul galei, găzduită de Palatul Roznovanu din Iaşi, Irina Schrotter s-a arătat recunoscătoare întregii comunităţi ieşene, pentru sprijinul esenţial acordat Romanian Creative Week şi generaţiilor tinere de artişti: 'Sunt onorată de această distincţie de a fi cetăţean de onoare al oraşului meu! Mulţumesc pentru bucuria de a realiza aici, la Iaşi, împreună cu echipa de organizare, Romanian Creative Week! Sunt foarte recunoscătoare că acest eveniment al creativităţii a ajuns la inimile ieşenilor, fiind susţinut de comunitatea locală, de partenerii noştri, de clasa politică locală şi centrală, precum şi de artiştii care, an de an, îşi aduc contribuţia pentru ca RCW să rămână cel mai mare din Uniunea Europeană'.
Ieşeanca a mai subliniat importanţa capitalei Moldovei în lansarea şi promovarea, încă de acum un sfert de veac, a sute de designeri români, pe plan naţional şi internaţional. Totodată, aceasta a anunţat o premieră naţională pentru ediţia aniversară din 2025 a RCW, care se va afla la al cincilea eveniment.
'Am demonstrat încă de la prima ediţie a Romanian Fashion Week, care în 1999, la lansare, era Festivalul Internaţional de Modă, că breasla noastră ştie să se organizeze şi să îşi crească frumos tânăra generaţie. Am lansat la Iaşi şi, apoi, pe podiumurile internaţionale, sute de tineri designeri români, am invitat şi am avut alături de noi designeri internaţionali.
Pentru ediţia din 2025 a Romanian Fashion Week, care va avea loc în perioada 14-25 mai, pregătim o nouă premieră naţională, despre care, deocamdată, pot spune doar atât: colecţii şi defilări exclusiviste, într-un univers digital. Focusul nostru este tânăra generaţie. Aceasta este moştenirea pe care generaţia noastră o lasă oraşului nostru: sute de tineri care au găsit sprijin, la început de carieră, în comunitatea noastră, în marea familie creativă românească! Mulţumesc tuturor celor care cred că investiţia în generaţiile tinere este cea mai valoroasă investiţie pe care o poate face o comunitate căreia îi pasă de moştenirea pe care o lăsăm în urmă!'.
Cu o experienţă de 30 de ani în antreprenoriat şi de carieră internaţională în industria de fashion, Irina Schrotter s-a implicat activ în peste 50 de proiecte de promovare, pe plan mondial, a industriilor creative româneşti, în domenii precum design vestimentar, teatru, film, dans, publicitate, arte sau muzică.
În primăvara acestui an, ieşeanca a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, în semn de recunoaştere pentru contribuţia ei la susţinerea scenei culturale şi a industriilor creative din România, la promovarea cercetării vizuale, a inovaţiei, a creaţiei vestimentare şi a sectorului modei în perimetrul naţional şi internaţional.
DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK
Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. În 2023, RCW a fost desemnat evenimentul care adună la un loc cel mai mare număr de industrii creative, la nivelul Europei, conform Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.