Comunicat de presă - Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia- Constanţa
Participarea destinaţiei Mamaia Constanţa la târgul de turism TTG Travel Experience de la Rimini din Italia a reprezentat o oportunitate excelentă de networking şi de stabilire a legăturilor comerciale, iar feedback-ul primit arată că există un potenţial semnificativ pentru creşterea numărului de turişti italieni în viitor.
Mamaia Constanţa a demonstrat că este un jucător activ pe piaţa turistică internaţională, având un impact pozitiv asupra economiei locale.
În ultima zi a evenimentului italienii şi-au exprimat intenţia de a veni în vacanţă pe litoralul românesc, fiind atraşi de plajele cu nisip fin, activităţile de agreement, restaurantele cu o ofertă diversificată şi evenimentele culturale remarcabile.
'La Rimini, în piaţa italiană de turism Mamaia Constanţa e o destinaţie primită foarte bine şi respectată totodată. În aceste prime două zile am avut mai multe întâlniri cu tour-operatorii italieni şi companii de turism interesate pentru a aduce turişti din Italia către Mamaia şi Constanţa. Foarte mulţi italieni ştiu deja despre staţiunea noastră. Totodată, generaţia tânără care a avut tot felul de istorisiri şi povestioare despre litoralul românesc este interesată ca la un moment dat să vină la Mamaia pentru a participa la festivaluri, la evenimente şi de ce nu, la marea distracţie a verii care se întâmplă an de an pe litoralul românesc', susţine George Măndilă - Preşedinte Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa.
Anul 2025 va reprezenta pentru destinaţia Mamaia Constanţa pătrunderea pe piaţa italiană cu primele pachete turistice, dedicate atât turismului de tip leisure pentru familiile cu copii, cât şi turiştilor interesaţi de pachete speciale dedicate festivalurilor de muzică de pe litoral şi experienţelor de tip circuit, cu excursii în afara oraşului Constanţa şi a staţiunii Mamaia:
'Dacă ne referim la pachetele pentru familiile cu copii, staţiunea Mamaia îi întâmpină pe italieni atât cu hoteluri de 3 stele, cât şi cu hoteluri de 4 şi 5 stele. Am constatat că sunt foarte căutate şi circuitele, ceea ce înseamnă că vom concepe o ofertă diversificată de cel puţin 3 pachete diferite, cu minim 5 nopţi de cazare', a declarat Sebastian Puznava - Vicepreşedinte Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa.
Totodată, discuţiile cu tour-operatorii italieni, dar şi cu mass-media din Italia au contribuit la promovarea pozitivă a destinaţiei, subliniind nu doar frumuseţea naturală a litoralului românesc, ci şi ospitalitatea românească.
Standul României din Italia a fost reprezentat în acest an de 17 firme din sectorul turistic românesc.
Italia se află în topul primelor ţări care aduc turişti străini în România, vizitatorii fiind tot mai atraşi de cultura românească, de city break-uri, natură, dar şi de turismul de tip wellness, cel activ şi de aventură.
Participarea OMD Mamaia Constanţa la târgurile internaţionale de turism face parte din activităţile OMD-ului pentru promovarea destinaţiei.
Înfiinţată anul trecut, asociaţia îşi propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepţia românilor asupra experienţei de vacanţă pe care staţiunea o poate oferi
pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.
Transmite
George Măndilă - Preşedinte
Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia- Constanţa
Oana Silviana Crăciun
Dep. Comunicare şi Relaţii Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.