Comunicat de presă - Jandarmeria Capitalei
Pentru desfăşurarea în condiţii de ordine şi siguranţă publică a acestui eveniment sportiv, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, va lua măsuri
pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la şi de la stadion, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei.
Spectatorii vor avea acces în stadion începând cu ora 17:00, doar pe baza biletelor sau invitaţiilor puse la dispoziţie de organizator.
Accesul spectatorilor în incinta complexului sportiv se va face prin intrarea din zona sălii de sport, pentru cei care deţin bilete la Peluza Nord şi Tribuna a II-a, în timp ce, pentru cei care deţin bilete la Tribuna I şi Peluza Sud (zona family), accesul se va realiza prin intrările principale din Calea Giuleşti.
Pentru acest meci de fotbal, din raţiuni de siguranţă, vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor şi persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în stadion atât
a materialelor pirotehnice, cât şi a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare.
În acest context, pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă şi pentru a preveni eventuale incidente ce pot apărea din această cauză, recomandăm tuturor spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.
Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentului sportiv, Jandarmeria Capitalei adresează spectatorilor următoarele recomandări:
- să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă;
părinţii să supravegheze cu atenţie sporită copiii.
Pentru a evita producerea unor incidente, recomandăm suporterilor să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, spectatorii sunt obligaţi să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfăşurare a competiţiilor şi jocurilor sportive, în apropierea şi în interiorul bazelor sportive.
De asemenea, în conformitate cu prevederile aceluiaşi act normativ, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi
supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator.
Totodată, recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente, cu menţiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancţionată cu fermitate de către forţele de ordine. Astfel, cei care comit fapte antisociale vor fi identificaţi pe loc sau ulterior jocului sportiv în vederea sancţionării, conform cadrului legal în vigoare.
Conform prevederilor legale în vigoare, spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în
pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.
Subliniem faptul că, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, cu modificările şi completările ulterioare, este interzisă incitarea la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Mai facem precizarea că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, jandarmii vor supraveghea comportamentul spectatorilor, atât pe traseele de afluire/defluire spre/de la baza sportivă, cât şi în interiorul acesteia, inclusiv prin efectuarea de înregistrări video şi fotografii operative în scopul identificării persoanelor care săvârşesc fapte antisociale.
Vă mulţumim tuturor pentru înţelegerea manifestată faţă de măsurile de siguranţă luate şi recomandăm tuturor suporterilor să dea dovadă de fair-play şi comportament civilizat
astfel încât toţi spectatorii să se bucure de spectacolul fotbalistic.
SERVICIUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.