Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt
Obiectivele campaniei:
- Identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri şi luarea măsurilor care se impun pentru nerespectarea de către aceştia a prevederilor Legii nr. 52/2011 şi a normelor metodologice de aplicare a acestei legi;
- Creşterea gradului de conştientizare al beneficiarilor şi a zilierilor care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional în domeniile stabilite de legiuitor, în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, stipulate de legea aplicabilă;
- Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către beneficiarii din domeniile controlate, a prevederilor legale în domeniul de referinţă.
În perioada de desfăşurare a campaniei, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, au efectuat acţiuni de control la 9 beneficiari, la care desfăşoară activitate 110 zilieri, fiind dispuse 4 măsuri de remediere a deficienţelor constatate şi a fost aplicat un avertisment pentru nerespectarea duratei zilei de muncă pentru un zilier minor.
Cele mai frecvente deficienţe constatate:
- Completarea Registrului electronic de evidenţă a zilierilor cu date eronate;
- Nerespectarea prevederilor legale cu privire la faptul că zilierul minor care are capacitatea de muncă va putea lucra 6 ore pe zi, dar nu mai mult de 30 de ore pe săptămână;
- Nerespectarea prevederilor legale cu privire la obligaţia beneficiarului de a informa zilierul cu privire la activitatea pe care urmează să o presteze, precum şi cu privire la drepturile şi obligaţiile sale.
Inspector Şef
Constantin Cristian Ungureanu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.