Comunicat de presă - Federaţia Sănătatea din România
Avem certitudinea că acest caz este unul izolat şi care nu-i reprezintă pe colegii noştri, personalul medical care îşi desfăşoară activitatea cu corectitudine şi devotament faţă de fiinţa umană în condiţii de suprasolicitare generate de supraîncărcarea cu sarcini şi îndatoriri zilnice din cauza subnormării cronice de personal, lipsa finanţării investiţiilor de anvergură, neadaptarea legislaţiei la normele actuale şi nedecontarea serviciilor prestate la valoarea lor reală în spitalele de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă.
Federaţia Sănătatea din România, prin colaborarea strânsă pe care o avem atât cu Asociaţia Spitalelor Publice de Psihiatrie din România (ASPP), organism reprezentativ în acest domeniu, dar nu în ultimul rând cu sindicatele de la nivelul Spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă în care avem organizaţii sindicale membre, în faţa acestor acuzaţii suntem pe deplin obligaţi să reiteram şi să solicităm de urgenţă implementarea pentru acest tip de unităţi sanitare a următoarelor soluţii pe care le considerăm ca fiind esenţiale în îmbunătăţirea calităţii actului medical, a gradului de satisfacţie a pacienţilor şi a angajaţilor din acest tip de unităţi sanitare:
- finanţare pentru proiectele de investiţii aflate în derulare în cadrul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă;
- adaptarea normativelor de personal şi a legislaţiei din domeniu, la nevoile reale ale acestui tip de instituţii;
- decontarea serviciilor medicale prestate de către acest tip de unităţi în concordanţă cu cheltuielile reale / zi de spitalizare / pacient;
- legislaţie specială care să reglementeze clar, printre altele, următoarele aspecte: statutul acestor tipuri de unităţi sanitare, modul de funcţionare şi organizare, circuitul pacienţilor de la internare şi mai ales după externare, modul de finanţare etc.
Considerăm ca aceste carenţe în implementarea soluţiilor prezentate anterior şi care trenează de foarte mult timp, sunt principalele cauze care conduc la apariţia unor deficienţe majore în desfăşurarea activităţii spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă din România.
Birou Executiv,
FEDERATIA SĂNĂTATEA
Preşedinte
Strugar Marius
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.