Comunicat de presă - Europarlamentar Nicu Ştefănuţă
În contextul dezastrului ecologic care se produce de mai mulţi ani în Parcul IOR din Bucureşti, vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă (Grupul Verzilor/ALE), a plantat sâmbăta trecută mai mulţi copaci în zona arsă a parcului. Nicu Ştefănuţă a făcut acest gest după ce mai multe incendii s-au produs în zona care a fost retrocedată din Parcul IOR din estul Capitalei. În ultimii doi ani au avut loc nu mai puţin de 30 de incendii în acest parc care au afectat aproximativ 50.000 de metri pătraţi de vegetaţie.
'Am decis să plantăm acolo unde s-a dat foc. Cred că nu există niciun dubiu pentru români că în Parcul IOR s-a dat foc. Aşa că am plantat mai mulţi copaci rezistenţi climatic acolo unde ei au vrut să distrugă. Ei îşi permit să distrugă copaci, că primesc o amendă de 25 de lei. Sunt curios dacă eu voi fi amendat pentru că am decis să plantez acolo unde ei au distrus parcul', a declarat vicepreşedintele Parlamentului European, la finalul acţiunii.
De asemenea, europarlamentarul român aminteşte că Legea nr. 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor impune proprietarilor de terenuri obligaţii clare în vederea prevenirii şi stingerii incendiilor, indiferent dacă aceste terenuri sunt publice sau private.
Nicu Ştefănuţă este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) şi Vicepreşedinte al Parlamentului European. În prezent este membru al comisiei pentru Bugete şi al comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.