Comunicat de presă - Administraţia Prezidenţială
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis marţi, 15 octombrie 2024, un mesaj în deschiderea 'Climate Change Summit', eveniment care se desfăşoară la Bucureşti. Mesajul a fost prezentat de către Alexandra-Maria Bocşe, Consilier de Stat - Departamentul Climă şi Sustenabilitate.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
Excelenţe,
Doamnelor şi domnilor,
Schimbările climatice reprezintă o provocare fără precedent şi efectele lor depăşesc graniţele naţionale. Fenomene meteorologice extreme au loc în lume, afectându-ne comunităţile şi bunăstarea. În doar câteva luni, România s-a confruntat cu valuri de căldură, perioade de secetă prelungită şi inundaţii extinse.
În acest context, este imperativ să lucrăm împreună atât la nivel naţional, cât şi internaţional, pentru a găsi soluţii şi a aborda schimbările climatice într-un mod eficient. Climate Change Summit, aflat acum la cea de-a treia ediţie, sprijină procesul de căutare şi identificare a soluţiilor cu optimism şi hotărâre. Permiteţi-mi să vă felicit pentru aceasta!
Summitul reuneşte o gamă largă de părţi interesate printre care oficiali naţionali şi ai Uniunii Europene, societate civilă şi lideri din mediul de afaceri, precum şi tineri lideri din întreaga Europă. Doresc să vă mulţumesc tuturor, vorbitori de la acest eveniment şi membri ai audienţei, pentru munca depusă în domeniul schimbărilor climatice şi pentru angajamentul de a rămâne implicaţi pe această temă.
Acest angajament este esenţial pentru depăşirea viitoarelor provocări. Trebuie să accelerăm ritmul acţiunilor noastre climatice. România a adoptat recent o nouă Strategie Naţională privind Adaptarea la Schimbările Climatice, care ghidează răspunsul naţional şi alocarea de resurse pentru a face naţiunea noastră mai rezilientă la impactul negativ al schimbărilor climatice.
Doamnelor şi domnilor,
Nu ar trebui să neglijăm atenuarea schimbărilor climatice şi ar trebui să ne asigurăm că tranziţia verde este echitabilă, incluzivă şi nu lasă pe nimeni în urmă. Trebuie să implicăm şi să sprijinim toate ţările şi toţi cetăţenii, în special pe cei mai expuşi la degradarea mediului.
Prin Agenda Strategică 2024-2029 adoptată la Consiliul European din iunie, noi, liderii europeni, ne-am angajat să creăm un cadru stabil şi un mediu de sprijin pentru producţia europeană de tehnologii şi produse net-zero. La nivel naţional, trebuie să ne îmbunătăţim politica şi sprijinul financiar pentru cercetarea, producţia şi utilizarea tehnologiilor verzi care ne pot ajuta să protejăm mediul, precum şi să generăm creştere economică şi locuri de muncă noi, de înaltă calitate.
Este din ce în ce mai clar că acţiunile privind clima şi mediul trebuie să meargă mână în mână cu măsurile de creştere a competitivităţii. Fiecare sector - fie că este vorba de mediul de afaceri, mediul academic, ONG-uri sau instituţii publice - este esenţial pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
Dragi prieteni ai acţiunii climatice,
Vreau să închei prin a vă ura o reuniune excelentă şi mult succes în identificarea de soluţii şi asumarea de angajamente care să abordeze eficient schimbările climatice în România şi la nivel internaţional.
Trebuie să ne unim forţele şi cunoştinţele pentru a construi un viitor mai sigur, mai verde şi mai plin de oportunităţi, pentru toţi!
Vă mulţumesc!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.