Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timişoara
Cu ocazia marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, studenţii din anul întâi de la Departamentul de Asistenţă Socială din Facultatea de Sociologie şi Psihologie a Universităţii de Vest din Timişoara (UVT) au participat la o sesiune de informare organizată de Centrul Regional Timişoara împotriva Traficului de Persoane al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane şi Centrul Social 'Sfânta Maria' al Parohiei Ortodoxe Române Timişoara Fabric Vest.
Evenimentul a fost organizat în cadrul Săptămânii prevenirii traficului de persoane (13 - 20 octombrie 2024) şi a avut ca scop creşterea gradului de conştientizare a studenţilor cu privire la problematica traficului de persoane în principalele sale forme de manifestare. Peste 80 de studenţi au aflat care este este profilul traficanţilor de persoane şi al victimelor, riscurile şi implicaţiile traficului de persoane, rolul şi atribuţiile asistenţilor sociali în ceea ce priveşte prevenţia fenomenului şi intervenţia socială pentru victime, precum şi care sunt serviciile sociale care desfăşoară activităţi în domeniul prevenţiei traficului de persoane şi asistenţa victimelor.
'Această acţiune de prevenţie a traficului de persoane în rândul studenţilor este o continuare a unor iniţiative anterioare care îi pregătesc pe viitorii specialişti în asistenţă socială să recunoască particularităţile acestui fenomen, riscurile la care pot fi expuse potenţialele victime şi să se familiarizeze cu atribuţiile şi responsabilităţile asistenţilor sociali atât pe componenta de prevenţie, cât şi de protecţie şi asistenţă acordate victimelor unui astfel de trafic. Mulţumim partenerilor noştri, Centrul Regional Timişoara împotriva Traficului de Persoane al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane şi Centrul Social 'Sfânta Maria' al Parohiei Ortodoxe Române Timişoara Fabric Vest pentru colaborare', a declarat Loredana Marcela Trancă, coordonatoarea evenimentului din partea Departamentului de Asistenţă Socială din UVT.
INFO:
* Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, îndeplinind rolul de raportor naţional şi din octombrie 2007 organizează campanii şi activităţi de prevenire la nivel naţional. (https://anitp.mai.gov.ro/)
* Centrul Social 'Sfânta Maria' al Parohiei Ortodoxe Române Timişoara Fabric Vest furnizează servicii sociale victimelor traficului de persoane.
* Departamentul de Asistenţă Socială din Universitatea de Vest din Timişoara este principalul furnizor de formare profesională acreditată din zona de Vest a României pentru specializarea Asistenţă socială şi oferă celor care doresc să se specializeze în acest domeniu posibilitatea de a se înscrie la ciclul I - licenţă (cu frecvenţă sau la distanţă), ciclul II - masterat sau ciclul III - doctorat. (https://asistenta-sociala.uvt.ro/)
Contact:
Lector univ. dr. Loredana Trancă, coordonator eveniment, E-mail: loredana.tranca@e-uvt.ro
Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timişoara
Departamentul de Comunicare, Imagine şi Marketing Instituţional
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.