logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliţia Română

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi, au documentat activitatea infracţională a trei persoane (două dintre acestea membre ale aceleiaşi familii) cu vârste de 34, 35 şi 36 de ani, cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în cursul anului 2024, persoanele în cauză ar fi înfiinţat şi dezvoltat, în comuna Rediu, judeţul Iaşi, 3 culturi de canabis outdoor, destinate comercializării.

În faza iniţială, acestea s-ar fi sprijinit reciproc, oferindu-şi atât seminţe, cât şi răsaduri de canabis, care ar fi fost plantate pe trei parcele de teren distincte.

La data de 10 octombrie 2024, au fost efectuate 3 percheziţii domiciliare, unde au fost descoperite şi ridicate 12 plante de canabis aflate în stare de vegetaţie, o parte din acestea având inflorescenţele recoltate, peste 18 kilograme fragmente vegetale de canabis, 200 de grame de canabis, precum şi alte mijloace de probă.

La data de 10 octombrie 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea celor trei persoane, pentru 24 de ore.

La data de 11 octombrie 2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi a dispus arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi - Secţia 8 de Poliţie Rurală Leţcani şi al jandarmilor din Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Afisari: 46

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.