Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa
Din activitatea poliţiştilor rutieri
Poliţiştii din cadrul Secţiei nr.5 Poliţie Rurală Jilavele în timp ce desfăşurau activităţi pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de natură penală sau contravenţională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Bărbuleşti.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române a reieşit că tânărul nu deţine permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
De asemenea, s-a constatat că autoturismul condus de tânărul de 18 ani ar fi fost sustras din curtea locuinţei sale, acesta aparţinând unui membru din familie.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de'furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.'
***
La data de 13 octombrie a.c., îm jurul orei 22:30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.6 Poliţie Rurală Ion Roată au oprit în trafic, în comuna Grindu, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 22 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române a reieşit că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de 'conducerea unui vehicul fără permis de conducere.'
***
În cursul zilei de 13 octombrie a.c., poliţiştii rutieri au depistat în trafic, doi bărbaţi în vârstă de 25 de ani, respectiv 28 de ani în timp ce conduceau autoturisme aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul din dotare, rezultatele etilotestului indicând valori de 0,76 mg/l şi 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbaţii fiind ulterior transportaţi la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru recoltarea mostrelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimentele.
***
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni în timp ce desfăşurau activităţi pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de natură penală sau contravenţională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Manasia.
Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanţe interzise.
Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.