Comunicat de presă - Alianţa pentru Unirea Românilor
Mihai Enache, fost candidat AUR pentru Primăria Capitalei atrage atenţia asupra faptului că o Capitală unificată, una din propunerile sale din campania electorală, rămâne soluţia optimă pentru a da o logică administrativă oraşului şi pentru a scăpa de cele 7 primării, 7 poliţii locale şi multe alte instituţii care se ocupă cu pasarea problemelor de la un sector la altul.
'Încă o dovadă a disfuncţionalităţii Bucureştiului în actuala configuraţie administrativă, care a produs azi un alt episod de circ politic.
Planşeul de la Piaţa Unirii, expertizat cu gradul IV de risc, e o altă problemă pasată de la o instituţie la alta, de la o primărie la alta, în timp ce bucureştenii rămân cu aceleaşi riscuri care le pun în fiecare zi vieţile în pericol.
Unii sunt gata să încalce legea pentru a începe, pripit sau nu, lucrări de punere în siguranţă, alţii sunt gata să încalce legea că să fie siguri că nu se întâmplă nimic semnificativ pentru infrastructura oraşului. Chichiţe administrative găsite de fiecare instituţie, suprapuse cu sistemul legislativ ambiguu şi prost făcut, pot să blocheze ani întregi proiecte esenţiale pentru oraş.
Capitala unificată, una din propunerile mele din campania electorală rămâne soluţia optimă pentru a da o logică administrativă oraşului şi pentru a scăpa de cele 7 primării, 7 poliţii locale şi multe alte instituţii care se ocupă cu pasarea problemelor de la un sector la altul.
Cu o singură primărie, un singur buget şi cu un primar general competent, foarte multe probleme mari ale Bucureştiului ar fi mult mai uşor de abordat şi rezolvat.
PS: Pasajul Unirii are grad IV de risc, dar de 4 ani Primăria Municipiului Bucureşti are expertize pentru 3 pasaje cu grad V (maxim) de risc pentru circulaţie (Pasajul Obor, Pasajul Lujerului, Podul Băneasa)', spune Mihai Enache.
Departamentul de comunicare al Alianţei pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.