Comunicat de presă - Academia Română
Academia Română invită publicul miercuri, 16 octombrie 2024, la conferinţa 'O ipoteză privind originea ideii de religie', susţinută de prof. univ. Baudouin Decharneux, membru al Academiei Regale din Belgia. Evenimentul va avea loc în Aula Academiei Române din Calea Victoriei 125, începând cu ora 11.
Expunerea prof. Baudouin Decharneux este bazată pe două ipoteze referitoare la originea ideii de religie: pe de o parte sugerează că religia ar fi o variaţie complexă a temei rudeniei, pe de altă parte, arată că această 'invenţie romană' ne provoacă să recitim o întreagă tradiţie filosofică. Cu toate că foarte mulţi dintre noi sunt de părere că ştiu ce este religia, prof. Decharneux consideră că ideea de religie este receptată diferit. Deşi termenul face posibilă explicarea preceptelor şi practicilor descrise drept universale, totuşi el poate să distorsioneze multiplicitatea utilizărilor în mituri, simboluri şi ritualuri, raportându-le la un model de gândire de tip occidental. Ar avea cuvântul 'religie' funcţia principală de a atenua sau chiar de a ascunde caracterul uneori radical al alterităţii?
Prof. Baudouin Decharneux este filosof şi istoric al religiilor, cadru didactic al Universităţii Libere din Bruxelles. În universitate coordonează activitatea din Centre interdisciplinaire d'etude des religions et de la laicite şi este preşedinte al Centre d'etude sur la psychanalyse.
Studiile sale au influenţat esenţial istoria religiilor prin abordarea mitologiei dintr-o perspectivă multidisciplinară, prin redefinirea interpretărilor din istoria religiei în relaţie cu studiile clasice, literatura, filosofia, hermeneutica, artele plastice şi psihanaliza.
Personalitate remarcabilă şi recunoscută pe plan internaţional, a colaborat, în calitate de profesor invitat şi de membru în comisiile de acordare a titlurilor doctorale, cu instituţii academice de prestigiu: Universitatea Paris Sorbonne, Universitatea din Cagliari, Universitatea din Nisa, Universitatea Valladolid, Universitatea Bordeaux2, Universitatea Montpellier sau Universitatea din Strasbourg.
Prof. Decharneux este vicepreşedinte al Association des Societes de Philosophie de Langue Francaise (ASPLF), membru asociat al Academiei din Atena şi un promotor al valorilor democratice şi umaniste, fundamentate pe o vastă cultură clasică.
Accesul la conferinţă este liber, prezentarea va fi în limba franceză.
Academia Română - Comunicare şi imagine publică
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.