logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu

COMUNICAT DE PRESĂ

Acţiuni de informare: mai pregătiţi în faţa dezastrelor

Acasă, la serviciu, la şcoală, în centre comerciale sau pe stradă, indiferent de locul în care ne aflăm în momentul producerii unor inundaţii, cutremure, alunecări de teren sau alte situaţii de urgenţă generate de fenomene meteo periculoase, trebuie să ştim cum să ne comportăm. La fel de important este să cunoaştem ce avem de făcut înainte şi după producerea unor astfel de evenimente, periodic fiind organizate acţiuni de informare şi educare preventivă.

În contextul sărbătoririi Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor, pompierii giurgiuveni au organizat astăzi, în zonele aglomerate din municipiu şi în parcuri acţiuni de informare preventivă.

Tema propusă anul acesta de Organizaţia Naţiunilor Unite a fost 'Implicarea copiilor şi a tinerilor pentru comunităţi mai reziliente la dezastre'.

Specialiştii din cadrul Inspectiei de Prevenire şi Serviciului Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor le-au prezentat tuturor broşura 'De la risc la rezilienţă: copii protejaţi, comunitate sigură', care oferă informaţii despre importanţa protejării în faţa dezastrelor, dar şi materiale dedicate copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani, respectiv 'Supravieţuitorii la cutremur', 'Supravieţuitorii la incendii' şi 'Supravieţuitorii la inundaţii'.

Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate şi mâine dimineaţă.

Împreună, suntem mai pregătiţi în faţa riscurilor şi de aceea invităm cetăţenii să fie alături de noi, să urmărească pagina de internet, reţelele de socializare şi portalul fiipregatit.ro pentru a afla informaţii utile despre cum pot fi prevenite situaţiile de urgenţă.

Pentru detalii, accesaţi:
https://fiipregatit.ro/ghiduri/inundatii-despre-8-9#despre--33
https://fiipregatit.ro/ghiduri/alunecare-de-teren-despre-8-7#despre-22
https://fiipregatit.ro/ghiduri/furtuna-despre-8-6#siguranta-in-caz-de-furtuna-23
https://fiipregatit.ro/ghiduri/cutremur-despre-8-1#despre-cutremure-in-romania-80

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
Afisari: 36

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.