Comunicat de presă - PNL Iaşi
Astăzi, la sediul Biroului Politic Judeţean, a avut loc depunerea candidaturilor reprezentanţilor PNL Iaşi pentru Parlamentul României.
Listele candidaţilor PNL Iaşi pentru alegerile parlamentare de pe 1 decembrie, sunt susţinute de 63.750 de semnături ale ieşenilor. Aceste semnături sunt dovada încrederii şi a sprijinului pentru programul Partidului Naţional Liberal.
'Vin în faţa ieşenilor alături o echipă de oameni de încredere, cu experienţă şi loialitate faţă de judeţul nostru. Fiecare dintre aceştia a demonstrat, în activitatea sa, un ataşament sincer faţă de comunităţile locale şi dorinţa de a contribui la binele ieşenilor. Vom fi prezenţi în fiecare localitate, oraş şi comună, pentru a discuta faţă în faţă cu ieşenii despre viziunea noastră şi proiectele concrete pe care le propunem pentru dezvoltarea comunităţilor. În Parlament, alături de colegii mei, vom fi o voce fermă a ieşenilor, susţinând proiectele şi iniţiativele unităţilor administrativ teritoriale ale oamenilor din judeţul nostru. Avem toată forţa şi încrederea că Iaşul va rămâne un bastion liberal şi după alegerile parlamentare şi prezidenţiale din acest an, aşa cum ne-am asumat deja la nivelul organizaţiei noastre. Aşa cum am mai spus, propunem ieşenilor cu cea mai bună listă pe care PNL Iaşi o poate da, compusă din colegi foarte bine pregătiţi profesional şi cu un background politic şi moral ireproşabil. Spre deosebire de principalii noştri adversari politici, PSD Iaşi, lista noastră nu are nume impuse de la Bucureşti şi cu atât mai mult, candidaţi care au făcut rău Iaşului în trecut. Ţelul asumat de mine, în calitate de preşedinte, şi filiala PNL Iaşi, rămâne neschimbat, fiind acela de a câştiga la Iaşi toate alegerile din acest an, de a maximiza numărul de mandate de parlamentari obţinute şi de a contribui consistent la câştigarea mandatului de preşedinte al României. Cred cu tărie că, prin muncă dedicată şi colaborare eficientă, putem continua să facem din judeţul Iaşi un model de dezvoltare şi prosperitate pentru România', a spus Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi, care deschide lista liberală la Camera Deputaţilor.
Principalele priorităţi pentru candidaţii PNL Iaşi la alegerile parlamentare rămân marile obiective ale judeţului şi regiunii noastre: Spitalul Regional de Urgenţă, Autostrăzile A7 şi A8, finalizarea şoselei de centură de la Podu Iloaiei, proiectul de centură de la Capăt Dacia până la Rond Uricani şi varianta ocolitoare Est a Municipiului Iaşi (Bucium), Sala Polivalentă Regina Maria din Moară de Vânt, noul Stadion Regele Ferdinand din Iaşi, Institutul Inimii - Spitalul de Boli Cardiovasculare la Miroslava, precum şi Spitalul de Boli Respiratorii în zona Bucium, cât şi mutarea Penitenciarului din zona Copou.
'Mă simt onorat să deschid astăzi lista PNL Iaşi pentru Senatul României. Dar mai ales, sunt bucuros să deschid prima listă formată 100% din liberali ieşeni, prima de acest fel din cei peste 20 de ani de când sunt membru PNL Iaşi. În 2020, când mă aflam tot pe listele pentru Parlamentul României, le-am promis ieşenilor că voi susţine trei demersuri cheie: parcuri industriale pentru dezvoltarea economică a judeţului, extinderea reţelelor de gaze naturale în fiecare comunitate pentru toţi ieşenii şi dezvoltarea învăţământului profesional dual. Astăzi, avem un parc industrial finalizat şi în curs de operaţionalizare la Leţcani. Parcul industrial de la Holboca are Planul Urbanistic Zonal aprobat şi Studiul de Fezabilitate în lucru, iar la Paşcani avem PUZ-ul semnat. Am adus gazul în casele ieşenilor şi vom continua extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale pentru a creşte calitatea vieţii ieşenilor în fiecare comunitate. Avem peste 121 milioane de euro investiţi în reţelele de gaze naturale şi 65 de unităţi administrative din judeţul Iaşi care beneficiază de aceste fonduri guvernamentale. Avem aprobată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă finanţarea Campusului pentru învăţământ dual AGRITECH în valoare de aproximativ 25 milioane de euro, care va formă atât la nivel liceal cât şi superior specialişti în domenii precum cel agro-alimentar, mediu, tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor. Ceea ce am promis, am şi realizat !', a spus Lucian Rusu, secretar general adjunct al Guvernului României, care deschide lista la Senat.
Lista finală la Camera Deputaţilor:
Alexandru-Iulian Muraru
Sorin-Alexandru Afloarei
Sorin Năcuţă
Luciana Antoci
Constantin Pelin-Dolachi
Marius Dănuţ Minea
Maria Cabalău
Adrian Acostoaie
Ioana-Georgiana Dănilă
Cosmin Stanciu
Claudiu-Mihai Bodoaşcă
Marius Horea-Şerban
Dragoş-Marian Lionte
Larisa-Mădălina Panfil
Lista finală la Senat:
Lucian-Petrică Rusu
Romeo-Gheorghe Vatră
Petronela Nechita
Codrin-Constantin Lupu
Claudiu-Gabriel Ursache
Radu Ursanu
Andrei Dascălu
Departamentul de comunicare al PNL Iaşi
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.